#ZiuaZ: Let’z Zonga!

Ieri, 2 februarie 2012, a avut loc petrecerea de lansare a serviciului Zonga de la Trilulilu. Ziua Z (pentru că așa a fost denumită ziua) a fost găzduită de localul La Scena.

Ce este Zonga?

Zonga este un serviciu de streaming ce îți permite să asculți muzică online, atât pe propriul calculator cât și pe telefonul mobil. Aplicația este disponibilă online și poate fi descărcată urmând legăturile de la sfârșitul acestui articol.

Momentan aplicația este în Private BETA, ceea ce înseamnă că doar un număr limitat de utilizatori au acces la ea. După crearea contului ai la dispoziție posibilitatea de a invita 3 prieteni. De asemenea, conectând contul Zonga cu Facebook poți urmări în orice moment ce ascultă prietenii tăi și care sunt artiștii lor preferați.

Conform Computer Blog, obiectivul Zonga este ca, în decurs de un an, să atragă 150.000 utilizatori. În prezent aceasta oferă peste 1700 de ore de muzică și peste 5800 de artiști. Puteți verifica aceste date în orice moment, vizitând www.zonga.ro/status. Dată fiind faza actuală a aplicației, nu veți găsi nume mari precum Beatles, Led Zeppelin sau Michael Jackson. În schimb vă puteți delecta cu Inna, Lady Gaga, Grasu XXL, Guess Who, Paraziții, Șuie Paparude, Ca$$a Loco și mulți alți artiști difuzați pe posturile de radio din România.

Cât costă Zonga?

Zonga este gratuit în primele 6 luni de la crearea contului. După această perioadă, Zonga costă 2,99€ (Pachet Plus) sau 4,99€ (Pachet Premium). Pentru a putea beneficia de Zonga pe mobil trebuie să ai cont Premium.

Ca utilizator de Zonga gratuit vei fi bâzâit din când în când de un mesaj promoțional în care ți se va explica faptul că aplicația este în faza Private BETA și că poți trimite feedback folosind pagina special concepută pentru asta, direct din interiorul aplicației.

Vreau Zonga!

Special pentru cititorii mei am un cod pentru activarea unui cont pe Zonga cu care puteți accesa imediat această aplicație și invita încă 3 prieteni! Pentru a intra în posesia acestui cont trebuie să lași un comentariu la acest articol prin care să îți exprimi dorința de a avea un cont. Premiul va fi acordat prin tragere la sorți, marți, 7 februarie 2012.

Descarcă Zonga!

Platformă Android

Platformă iOS

Aplicație Desktop (necesită Adobe Air)

Aplicație Web