Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Cu siguranță toți știți bancurile nesfârșite ce încep cu „un tip intră într-un bar…”. La ei sunt ceva mai întâlnite ca la noi. Probabil pentru că noi ne povestim viețile, problemele, necazurile sau fericirile prin telefon, cu prietenii și nu în baruri cu străini.

Nu mă miră să aud că străinii nu sunt atât de prietenoși ca noi, că sunt mai reci și mai distanți, că nu te ajută de dragul de a te ajuta și nici nu îți împrumută bani de azi pe o dată viitoare. Probabil că așa au și ajuns mai dezvoltați ca noi și mai avansați cu vreo 50-100 de ani față de meleagurile mioritice.

Astăzi, însă, mi-a fost oferită ocazia de a afla că (dacă nu știam asta deja) nici la ei nu umblă câinii cu covrigi în coadă, nici ei nu sunt toți oameni cu caracter nepătat. Vorba aia… nu există pădure fără uscături.

După cum ziceam… Un tip intră într-un bar. În barul în care stăteam alături de prieteni. Tipul (pe care îl vom numi John ca să știm despre cine vorbim) vine însoțit de unul din prietenii mei. Acesta ni-l prezintă și ne spune că s-au întâlnit afară, exact lângă intrarea în bar. OK. Facem prezentările, hello, hello, ce mai faci?, una-alta și se așează la masă cu noi.

Vizibil luat în freză de ceva alcool peste limita de stat într-un picior și spus alfabetul de la coadă la cap, John încearcă să ne cunoască și începe să ne spună părerea lui despre români și România.

Urmărindu-l vorbind, începeam din ce în ce mai mult să îmi dau seama de ceea ce va urma și de posibila finalizare a lucrurilor…

John e din Anglia, deși poartă un tricou cu French ceva. Ne spune că a văzut la televizor un interviu cu Becali, luat de către un reporter ce a venit special din Anglia pentru asta.

„Besides the fact that this guy is very stupid, he is also very corrupt”, ne spune John, încercând să scoată cuvintele din gură fără a fi întrerupt de sughițurile dese. Și apoi John continuă… „and I think you are all like that!”. Sunt sigur de faptul că înțeleg engleza destul de bine. De aceea nu am avut niciun dubiu asupra faptului că John a continuat așa cum am zis.

„Stai, dom’le, că are o continuare logică, cu explicații și argumente”, încerc eu, în gând, să-i dau o șansă lui John.

În timpul în care John își ținea discursul motivațional despre români, prietenul nr. 2 își bea liniștit berea și mânca, ascultându-l.

Pentru a nu ne dezamăgi și a ne lăsa cu vreo impresie greșită, John își continuă discursul… „I think romanians are thieves and another thing I think about you is that you are savages”. Bun! Asta n-a sunat bine deloc. Încercăm să aflăm mai multe detalii de la stimabilul John, timp în care el admiră picioarele și părul prietenei lui X (prietenul 3) care tocmai pleca. Și face asta cu voce tare.

După ce ne-am lămurit cum stă treaba cu John, încercăm să o lăsăm mai moale cu discuțiile. Pentru a nu-și strica imaginea deja creată despre sine, John mănâncă resturile dintr-o pungă cu chipsuri, rămasă pe masă, luând fiecare bucățică și ducând-o în gură cu tot cu falange.

Pentru ca să fie treaba treabă, John pune mâna pe paharul cu bere al prietenului 2 și dă pe gât o gură de bere pentru a-și curăța măselele înfundate de chipsurile de mai devreme. Deh… e și el om. Nu poate să rămână cu dinții murdari!

După ce ne-am dat cu maxilarul inferior de podea într-o stupefacție subită, prietenul 1 încearcă să-i explice cum vede el gestul pe care l-a făcut. L-a rugat, în repetate rânduri, să plece de la masă, însă John răspundea de fiecare dată cu „give me a good reason to leave!”.

În foarte scurt timp ne-am ridicat de la masă, am achitat și duși am fost, însă din toată povestea asta am rămas cu câteva idei în minte:

– dacă individul John nimerea alte persoane la masă și nu pe noi 3, probabil că își sfârșea ziua bătut și plin de sânge prin vreun colț întunecat al Bucureștilor, fără a ști a doua zi ce s-a întâmplat cu el

– când ești într-o țară străină nu te apuca să discuți păreri personale despre subiecte sensibile, mai ales despre țara în care te afli!

– un motiv bun pentru ca John să plece ar fi fost „suntem o țară de sălbatici, așa cum ai zis, iar dacă nu pleci te rupem cu bătaia”. Dar nu! Nu suntem așa și de-aia am plecat noi.

În altă ordine de idei, dacă dați peste John rețineți că e înalt, blond, englez din Anglia și poartă un tricou albastru cu French ceva. Aveți grijă de el pentru că e singur, flămând și însetat. Și logic că nu-l cheamă John, dar e mai bine să rămână așa – un John Doe asemeni caracterului său.

Iar ca să vă las cu frunțile descrețite, vă servesc cu un banc din seria A guy walks into a bar… Mă rog… nu e chiar cu „a guy” dar e cu un bar.

A hamburger and a french fry walk into a bar.

The bartender says, „I’m sorry we don’t serve food here”.