Administrează-ţi eficient planul de date 3G!

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


După prima lună în care am ales o opţiune de date pentru telefon m-am gândit că ar fi bine să îmi pot administra traficul mult mai eficient ca până atunci.

Am început cu 50 MB, pachet pe care l-am consumat în câteva zile. Ce-i drept nici nu speram să mă ţină o lună întreagă, îl cumpărasem doar de test.

Următorul pachet a fost de 250 MB. S-a dus şi ăsta într-o săptămână şi ceva! Am zis să fiu mai chibzuit şi mi-am limitat activităţile în interneţi, am dezinstalat aplicaţiile care făceau foarte mult trafic, profitam de orice wireless de prin zona unde mă aflam.

După ceva timp în care am reînnoit opţiunea, am beneficiat de o ofertă dublă, la aceiaşi bani! Adică plăteam 250 MB şi primeam 500 MB! Destul de corect, zic eu, pentru că oricum mi se părea cam mult 4 € pentru doar 250 MB! Până la urmă nu am nevoie de superviteză ci doar de un amărât de maxim 7,2 Mbps!

Cu greu mă încadram în ăştia 500 MB aşa că, într-un final, am zis să încerc următoarea opţiune – 1,5 GB – cu aceeaşi ofertă dublă! Adică 3 GB trafic, timp de 30 de zile calendaristice. Lux!

Acum am altă problemă! Plătesc 7 € pentru 1,5 GB, primesc 3 GB, dar consum doar 1,5 GB! Să fie primit, părerea mea! 🙂 Totuşi, soluţie intermediară nu există, aşa că mă mulţumesc cu asta.

Pentru că zic că e bine să-ţi iei măsuri de siguranţă, am căutat o aplicaţie care să îmi poată dezactiva datele atunci când am atins limita şi, cel mai important, atunci când expiră opţiunea!

Deci acum am 1,5 GB (+1,5 GB cadou de la operator, adică 3 GB) pentru 30 de zile. Dacă, de exemplu, ajung în data de 10 a lunii (atunci când expiră opţinea), dar nu am consumat tot traficul, vreau să se dezactiveze automat interfaţa de date de pe telefon.

După multe căutări şi instalări/dezinstalări de aplicaţii, am dat peste Data Lock Lite – o aplicaţie absolut perfectă! Face exact ceea ce vreau şi chiar ceva în plus!

Dezactivează datele la atingerea limitei şi/sau într-o anumită zi a lunii, atunci când expiră extraopţiunea. De asemenea, contorizează datele, permite acţiuni programate, creează statistici etc.

Deci, dacă aveţi nevoie de un bun administrator al datelor de pe telefoanele cu Android, vă recomand Data Lock Lite! Eu am instalat-o deja şi zic că ar fi bine să faceţi şi voi la fel, dacă aveţi un plan de date cu limită de trafic.

Mulţumesc @DD_George pentru aplicaţie şi Cosmote pentru superoferta de dublare a ofertei! 🙂

3 Comments

  1. Mai este ok şi Traffic Monitor. Pe care o folosesc şi acum, după ce am folosit-o pe Android. Şi o folosesc pe abonament, că tot spunea @cby ceva de prepay, ca să nu mă trezesc cu surprize. Că am auzit că se poartă datele care zboară aşa, nici tu nu ştii pe ce :))

    • Tu ai drepate, e OK aplicația aia, însă nu are ce vreau eu: posibilitatea de a dezactiva conexunea de date atunci când se atinge limita de plan și/sau ultima zi a extraopțiunii, oricare intervine prima. 😉

  2. Interesanta aplictia. Tu ai nevoie de ea pentru ca folosesti pre pay, alfel… e cam inutila 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2018 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑

%d blogeri au apreciat: