Doar scriind acest titlu și am simțit un ușor sentiment de silă. Clișeul ăsta cu „mândria de a fi român” mi se pare atât de vomitiv, încât aș avea nevoie de multe lămâi de import, ca să pot trece peste el. De unde o fi apărut, oare, mândria asta? Trebuie să fi existat câteva motive. Sau măcar unul singur, dar să fi fost unul, să știm și noi!

Plimbându-mă prin câteva sate și comune din țară, nu am găsit decât case goale – părăsite, mai exact – și, prin locurile pe unde mai călca picior de ființă, am văzut două categorii de persoane: copii până în 13-15 ani și adulți trecuți de 50 de ani. Aparent, atunci când îi vine românului mândru mintea la cap, pleacă! La oraș, la drum sau prin alte țări ale lumii.

ACTUALIZARE 25 MAI 2020:

Următoarele informații le-am primit de pe contul de Facebook al Primăriei Densuș (probabil chiar de la primarul Adrian Vîrtopean, membru PSD):

Bună ziua căminul este modernizat pe fonduri europene mai e de lucru la curte, școală tot așa este pt că cine folosește cei aparține nu a avut nici o treabă să și întrețină dar numai anul ăsta am luat-o în subordinea cl și când avem fonduri ne ocupăm și de ea

Primăria DENSUȘ, FACEBOOK

După cum se poate vedea în pozele de mai sus, lucrările sunt încă în curs de executare, însă față de starea avansată de degradare în care am găsit acest cămin cultural, în urmă cu aproape un an, pare că se îndreaptă în direcția bună.

SFÂRȘIT SECȚIUNE ACTUALIZARE. Mai departe este articolul inițial.

Ce mândrie mai mare să ai decât atunci când ajungi într-un sat cum este Poieni, din comuna Densuș, județul Hunedoara și vezi un cămin cultural și o școală generală care arată ca după o epidemie de ciumă?

Școala Generală – Clasele I – IV. Sat Poieni, comuna Densuș, județul Hunedoara
Școala Generală – Clasele I – IV. Sat Poieni, comuna Densuș, județul Hunedoara

Clădirile nu doar că sunt abandonate, ci sunt într-o stare de degradare extrem de avansată. Unde este mândria în acest sat uitat de lume?

Să nu credeți că prin alte sate din Țara Hațegului atmosfera este mai animată! O mulțime de case părăsite, drumurile goale și, uneori, mai vezi câte o Dacia 1310 lăsată în curte, doar rugina ținându-i companie.

În Hațeg, întrebând cum se poate petrece seara, mi s-a răspuns scurt și la obiect: „Sincer? Dormind!”. Pentru că asta e singura activitate de care sigur poți beneficia ca să te destinzi. Cele câteva localuri – pe care abia le numeri pe degetele de la o mână – închid la ora 23 sau 1, dacă e weekend.

Casa pentru știință și artă, din comuna General Berthelot, a ajuns o bălărie. La propriu! Cei câțiva dinozauri expuși aici au ajuns decor în centrul comunei Sălașul de Sus (așezați între căminul cultural și restaurantul comunei) și în Casa Geoparcului, din Hațeg.

Dacă nu v-ați prins până acum, țara asta moare încet. Și asta și din cauză că sunt 112 vârstnici la 100 de tineri, conform Institutului Național de Statistică. (sursa)

Cu toate astea, ceva sigur nu o să dispară din țara asta: dinozaurii din plastic, aflați în Hațeg și împrejurimi. Probabil singurii mândri că s-au născut pe aceste tărâmuri și singurii care pot susține, cu mândrie, că sunt români!