by

Confidentialitate…

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Sun acu ceva timp la o institutie publica sa cer niste informatii…
Imi raspunde o don’shoara foarte amabila, cu voce dulce, imi da toate informatiile de care am nevoie… pana aici totul ok !

Inainte sa inchid o intreb „Cu cine am vorbit ?”. Dupa ce se balbaie cateva secunde imi spune sa astept putin….

Desi a incercat sa acopere telefonul cu mana ca sa nu aud eu ce vorbeste… o aud spunand unei colege „auzi, fata, asta imi cere numele si stiu ca nu avem voie sa ni le dam, nu ?”.

Cealalta persoana (femeie la 50 de ani, cu siguranta) ii spune autoritar „pai bineinteles ca nu avem voie ! Ia da-mi-l mie la telefon !”.

In clipa asta ma asteptam sa aud tipete, urlete, „ba, boule” etc etc…

Doamna la 50 de ani imi spune ca pe o poezie „conform articolului xxx din legea xxx din anul xxx nu avem voie sa ne facem publica identitatea.”

– „Pai bun”, zic, „dar eu cum stiu cu cine cer data viitoare (daca o sa revin cu telefon) ?”
– „Cereti cu functionarul de la biroul xxxx”
– „OK, am inteles si ma scuzati pentru insistenta” ii spun pe un tot milos…
– „Nu e nicio problema dar v-am spus ca sa stiti” etc etc etc….

In timp ce ea ma umplea de spam auditiv mi-a venit o idee si, cu greu, o intrerup:

– „OK, acum as putea vorbi din nou cu colega dumneavoastra ?” (pe acelasi ton milos)
Femeia, amabila ca un functionar public, bineinteles, imi spune:
– „Bineinteles ! Asteptati o clipa ! ….. MAGDAAAAAAAA !!! Vino inapoi la telefon !”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *