by

Consilierul Primarului General Gabi Firea

De ceva timp aștept revoluția în materie de trafic pe care Gabriela Firea a promis-o în campanie și din cauza căreia am fost blocat pe pagina sa de Facebook – pentru că am îndrăznit să-i aduc aminte, după fix 6 luni, ce a promis în campanie, comentând cu linkul către înregistrarea video de pe DIGI24.

Cu fix un an în urmă îi recomandam primarului general să gândească logic și, cel mai important, eficient, pentru ca traficul în Capitală să nu fie un coșmar și să poată începe, în cele din urmă, revoluția promisă. Adică, îi recomandam, într-un articol intitulat „Firea, nu fi rea!” (articol trimis atât pe Facebook, prin mesaj, către pagina Gabrielei Firea, cât și prin email la adresa ce mi s-a oferit în urma discuției – gabifireaprimargeneral{{la}}pmb{{punct}}ro) să cumpere 100 de autobuze electrice, în locul celor poluante, la mâna a doua sau nu. Surprize-surprize, vorba Zânei! Ghici ce surprize ne pregătește Gabriela Firea!? În articolul de pe DIGI24, intitulat „Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de autobuze electrice care să circule în zona centrală”, ce poate fi găsit aici, aflăm că recomandarea de acum un an a fost luată în considerare și, cel puțin la nivel declarativ, va fi pusă în practică.

„Prin dotarea RATB cu un număr maxim de 100 de autobuze urbane electrice, cu podea total coborâtă, care vor fi dotate cu baterii de acumulatori şi baterii de supercapacitori, se va realiza reducerea noxelor în centrul municipiului Bucureşti, deoarece autobuzul electric este „zero” emisii poluante şi, de asemenea, tracţiunea electrică oferă un mers silenţios, fără şocuri la demaraj şi la frânare şi, practic, se reduc zgomotul şi vibraţiile în zona centrală, se va asigura creşterea calităţii, respectiv aplicarea planului de calitate a aerului, conform Planului de Mobilitate Urbană Durabilă şi reducerea impactului asupra mediului prin aplicarea acestui obiectiv operaţional”

Sursa: DIGI24. Evidențierile îmi aparțin.

Doamnă Firea, nu vă cer salariu de consilier – sunt sigur că aveți mai multă nevoie de bani decât mine. Nu știu cine, cum, de ce sau când v-a dat ideea asta. E posibil să fie doar o pură coincidență și să aflăm că gândim la fel. Apropo… Cu cine faceți banking?

Să fie cum am zis eu și cum ziceți în articolul mai sus menționat și să avem un aer curat și mai puțin zgomot nu doar în centrul Capitalei, ci în toată Capitala. Și să faceți și revoluția aia în trafic. Până atunci, vă rog să notați că în urmă cu 2 zile era să fiu omorât de pantograful unui tramvai, pantograf ce – spre norocul meu – a căzut pe capota mașinii din fața mea. Cum s-a întâmplat? Nu știu, dar la RATB trebuie să intrați cu tancul și să faceți revoluție printre tramvaie, autobuze și troleibuze ruginite. E musai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *