De azi, merg de plăcere la dentist!

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Azi am fost la dentist! De ieri m-a apucat o durere cumplită de măsea și astăzi n-am mai rezistat așa că m-am decis să fac un pas mic pentru omenire, dar un pas mare și curajos pentru mine! 🙂

La 2 pași de blocul meu (chiar 2 pași!) s-a deschis de ceva timp un cabinet stomatologic. Mie îmi place să testez locurile noi de prin cartier, imediat cum apar. De exemplu, sunt 2 magazine MIC.RO pe aici și am intrat în ambele imediat cum s-au deschis, tocmai ca să văd cum sunt!

La dentist, treaba stă altfel! Nu m-aș duce oriunde, adică așa – la nimereală! Însă astăzi nu știu ce m-a apucat (înafară de durerea cumplită de măsea) și am intrat în cabinetul ăsta, relativ nou.

Cum am intrat acolo, am fost întâmpinat de 3 domnișoare și un bărbat, toți cu măști chirurgicale pe gură. Le-am explicat ce problemă am și am ținut neapărat să precizez că am o frică îngrozitoare de astfel de treburi și indiferent ce va urma, aș prefera să nu doară! Am fost asigurat că totul va fi OK, să nu îmi fac griji, să iau un loc și să completez un formular.

Problema e că, în timp ce le explicam eu despre teama mea, una din fete râdea zâmbea larg auzind discursul meu. Mi se părea și mie amuzant, de ce să nu recunosc? Zâmbeam și eu la fel de larg, dar nu aveam ce face! Trebuia să le explic!

După ce am completat formularul (nume, prenume, CNP etc.), bărbatul (despre care am aflat ulterior că este posesorul cabinetului stomatologic ce îi poartă numele) mi-a spus că una din fete mă va conduce până într-un cabinet unde voi face o radiografie.

După radiografie sunt condus către cabinetul unde se va executa operațiunea absolut îngrozitoare de reparare și recondiționare a măselei mele rele. Din momentul ăla pot spune că am uitat de tot: de durere, de locul unde mă aflu, de teama mea, de tot! O domnișoară la 1,68/49 kg, păr scurt, doi ochi verzi (absolut superbi), picioare perfect de drepte 🙂 și un fund demențial își face apariția în cabinet. Era medicul dentist!

Eu sunt un băiat foarte ascultător și foarte politicos cu domnișoarele cu ochi verzi așa că am ascultat-o și am făcut tot ce mi-a zis. M-am așezat pe spate, întins, cu ochii în tavan și am deschis guraAAAAA.

În timp ce îmi analiza de aproape măseaua, mă uitam fix în ochii ei și încercam să îi număr punctulețele alea de pe iris. Când am ajuns pe la 60 și ceva, am crezut că visez! Deodată, 2 degete lungi îmi intră-n gură, îmi mișcă limba și se plimbă prin saliva mea (aspirată, din când în când, de către o altă domnișoară asistentă)!

Mă gândeam că dacă aș fi cerut vreunei prietene să-mi bage degetele în gură de bunăvoie, cel mai probabil aș fi primit un dos de palmă și un șut în moștenitor.

Toată această procedură de reparare a măselei mele a durat câteva secunde, deși am ajuns la 16:30 și am plecat la 18:10. Dar mie așa mi s-a părut tot timpul ăla în care număram punctulețe de pe iris și analizam mâinile frumoase și pielea perfect fină a domnișoarei dentist.

Mâine trebuie să mă duc din nou pentru definitivare și sincer să fiu, abia aștept! Este prima dată în viața mea când ard de nerăbdare să mă duc la dentist!

Ochii verzi fac minuni! MARI!

14 Comments

  1. Măăăii, cred că tu mai degrabă eşti îndrăgostit ^_^

  2. Ar fi interesant daca tipa ti-ar citit blogul si nu ti-ar zice din prima ci doar te-ar tachina cateva zile.

  3. pardon, vezi ca ai un ca ca in logo, :)))

  4. Stii ce zic eu… sa-i spui sincer ca e frumoasa si ca ti-a mai trecut din spaima din cauza ei. Nu stiu daca, spunandu-i despre punctuletele de pe iris n-ar fi mai mult decat amicitie…

    am si eu blog, daca va intereseaza (click pe nume, pt. necunoscatori);

  5. mă şerbane, dacă vrei îţi continui eu lucrarea de dinţi. are tata o trusă pentru maşină numa’ bună de reparat dinţi stricaţi.

    iar domnisoarei bagai texte din alea: „Auzi pisi, tatăl tău e hoţ ? Pentru ca a furat 2 stele şi ţi le-a pus in loc de ochi.” :)) vezi ce reacţie are.

  6. Daca ar fi numai femei dentist(dar nu orice femeie..), toata ziua as fi la cabinet :)) .

  7. Georgiana(@LuckyDil)

    vineri, 29 iulie 2011 at 02:11

    Serban, esti irecuperabil! Ce ne facem noi cu tine?
    Sunt doar curioasa: pe domnisoara doctor ai invitat-o la cafea? ;))

    • Ce lume rea! Dacă vorbești o femeie de rău – ești misogin! Dacă spui cât de frumoasă este – ești irecuperabil.

      BĂĂĂĂĂĂĂĂI, TRIȘTILOR! TREZIREA! 😆 😆

  8. completare: ochii verzi detinuti de O domnișoară la 1,68/49 kg, păr scurt, picioare perfect de drepte și un fund demențial fac minuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2018 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑

%d blogeri au apreciat: