Domeniile .XXX – dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem!

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Tânăra domnișoară din imaginea de mai sus nu are probleme cu compania. Stă relaxată și meditează la nemurirea sufletului. Însă tu nu ești ca ea! Tu iei măsuri pentru a proteja imaginea, numele și viața companiei tale!

Dacă încă de la început domeniile .XXX au fost un fail, cineva cu mintea antrenată parcă în piețele din capitala acestei minunate țări s-a gândit la o soluție perfectă de marketing!

Practic, soluția este una asemănătoare cu cea a agenților de vânzări plecați în Africa pentru a vinde pantofi: unul și-a sunat șeful imediat pentru a-și exprima dezamăgirea că acolo nimeni nu poartă pantofi, deci nu există piață de desfacere. Celălalt a sunat extaziat de faptul că acolo nimeni nu are pantofi, deci să i se trimită toate perechile disponibile pentru a le vinde.

Să presupunem că deții compania S.C. HIENA LENEȘĂ S.R.L. și domeniul www.hienalenesa.ro alături de domeniul www.hienalenesa.com și toate domeniile din țările în care activezi. Brusc apare anunțul cu lansarea domeniilor .XXX și fail-ul de după.

Nu prea te interesează, dar în scurt timp primești un e-mail:

Bună ziua, domnule Cutărescu!

Mă numesc John Doe și reprezint compania WTF LTD. Vreau să vă anunț despre riscul major pe care și-l asumă compania dumneavoastră în prezent, mai exact riscul șifonării imaginii sale, dacă se trezește un Gigel și înregistrează domeniul www.hienalenesa.xxx.

Gândiți-vă ce repercusiuni ar putea avea asupra firmei dumneavoastră și imaginii acesteia.

În schimbul a 99,99$ pe an vă puteți înregistra acest domeniu pentru a fi siguri că cele de mai sus nu se vor întâmpla vreodată.

Cu stimă și respect,

John Doe

Șantaj legal sau mi se pare? E #doaroidee.

UPDATE:

1 Comment

  1. Buna idee… dar la fel de valabil si pentru alte domenii nu neaparat xxx… ce te faci daca exista site porno cu numele tau pe .net .co sau alt domeniu aiurea…

    De exemplu: SerbanPaun.nl un site cu pornaciuni… cum ar fi?

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

© 2018 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑

%d blogeri au apreciat: