Category: De CAP si spada (page 1 of 8)

Unde nu e cap, vai de picioare!

Trei culori cunosc pe lume

Poate că nu sunt eu ăl’ mai naționalist dintre români. Poate că nu sunt deloc, dar știu că e un lucru care mă deranjează, indiferent de împrejurări: steagul (aparent al) României: roșu, galben și albastru.

Dacă nu exista acel „Trei culori”, cântat la fiecare început de zi școlară, poate că astăzi am fi știut toți că este, de fapt, un imn ce a determinat pe mulți să arboreze un drapel orientat greșit. Și nu doar atât!

Atât varianta originală, cât și „remixul” comunist cântă tricolorul în ordinea greșită: de la roșu la albastru. Conspectând rapid Constituția României, articolul 12, alineatul 1, aflăm următoarele:

ARTICOLUL 12
(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.

Dacă nu știați deja (deși eu sper să fi știut), vă rog să fiți atenți prin câte locuri vedeți steagul aparent al României, în această ordine: roșu, galben, albastru. Eu țin minte că l-am văzut pe frontispiciul unui notariat – culmea!, ăștia ar trebui să fie cei care cunosc legea – și pe o clădire din centrul Capitalei, unde era folosit ca reclamă, dar nu mai țin minte pentru cine/ce.

Pentru posteritate, las aici tricolorul, în variantă oficială: albastru, galben, roșu. Proporțiile sunt 3:2 (orizontală:verticală) iar culorile sunt albastru cobalt (#0047AB), galben crom (#FCD116) și roșu vermion (#CE1126).

steagul-romaniei-tricolor

Tudor Gheorghe și onoarea de a fi bucureștean

Ca locuitor al Bucureștiului de ceva timp, ca locuitor al acestui oraș care-mi este și natal, și prieten de-o viață, mă simt jignit aflând că există intența ca Tudor Gheorghe să fie numit cetățean de onoare al Capitalei.

Nu, nu din cauză că a votat cu Ponta (asta este doar o motivare penibilă a unor jurnaliști asemenea). Nu e treaba mea să știu neapărat cine cum gândește (și dacă o face), ci e treaba mea ca acel cetățean de onoare al orașului meu să aibă exact ceea ce spune în titulatură: onoare. Dar cum poți să fii numit astfel când tu îți folosești cariera muzicală ca pe o doamnă ușoară, politizând-o într-un mod atât de josnic, cum o face și biserica, și cei care oferă „cadou” găleți și alte „suveniruri” electorale?

Dincolo de asta, nu cred că Tudor Gheorghe dă dovadă de un caracter integru și o coloană vertebrală cu care să se mândrească. Dincolo de scenă și de cobza pe care o ține în mână, acest individ este departe de a fi demn de titulatura de „cetățean de onoare”, pe surse știu că profită de oameni și de venitul său de artist (cel de pe hârtie), pentru a obține foloase necuvenite, evident prin apelul la sentimentalisme ieftine.

Deci, domnule Oprescu, dacă de București vă bateți joc în fiecare zi în care îi sunteți edil, nu vă (mai) bateți joc și de locuitorii săi.

Avem nevoie de securitate?

HackedÎn ultima vreme văd tot mai des știri despre hackeri ce golesc conturi din bănci, fură documente secrete de stat, fac spionaj industrial sau păcălesc utilizatorii de Internet, pentru a-i determina să scoată bani din portofel și să-i direcționeze către cauze inexistente.

În unele cazuri, situațiile sunt chiar de râsul curcilor. În altele, situația este atât de bine cosmetizată, încât ar păcăli și experții în securitatea datelor și, de cele mai multe ori, chiar se întâmplă asta!

Acum, revenind pe plaiuri mioritice, să luăm ca exemplu câteva companii, mai mici sau mai mari, care angajează personal în domeniul IT. Din proprie experiență pot confirma că angajatorul român este, probabil, printre cele mai naive ființe de pe planetă. Nu a existat caz în care, după doar o zi-două-trei de la angajare să nu primesc date complete de securitate, parole și conturi față de care activitatea firmei este deosebit de sensibilă. Evident, există un contract de confidențialitate (care, dacă angajatorul respectă legea, se semnează înainte de angajare), dar care poate fi garanția pentru ca acele date confidențiale să nu fie folosite cu alt scop decât cel pentru care compania funcționează, în condițiile în care, pe Internet, poți fi greu de găsit, dacă te apuci să faci diverse? Nici măcar una, aș zice eu, pentru că încrederea într-o persoană pe care ai văzut-o pentru prima dată în viața ta nu ar da dovadă decât de o și mai mare naivitate. E ca și cum vii la mine în casă pentru prima dată și îți fac imediat o copie a cheilor de la apartament.

În plus, dacă ești un angajator total depășit de tehnologie (motiv pentru care angajezi personal ca să facă alții treaba cu care tu te lauzi partenerilor de afaceri că o faci tu), nu ții cont de faptul că o gaură de securitate te poate aduce, cât ai zice „hax!“, într-o elegantă sapă de lemn de brad.

Pentru evitarea problemelor evidențiate mai sus, niște unii au inventat un cip cu care angajațiilor li se permite accesul în companie și la datele acesteia folosind datele înscrise pe cip și autentificarea prin contact fizic. Deși în fază de început, se are în vedere extinderea funcțiilor cipului, astfel încât să conțină și mai multe date. Iată aici, explicat de Moise Guran, cipul despre care vă zic (știrea începe la minutul 36:49).

De întrebat dacă vă veți implanta un astfel de cip nu are rost să vă întreb, pentru că, chiar dacă nu vă convine, tot o veți face! Când angajatorul vă va zice „dacă vrei să lucrezi la mine pe un salariu cu care poți cumpăra tot satul de unde ai venit, trebuie să ai acest cip implantat sub piele”, să-i ziceți lu’ Mutu că veți refuza. Poate acum, că suntem doar la partea teoretică, dar vorba aia… teoria ca teoria…

Până când vă veți împăca cu ideea că veți avea un cip în mână, mai râdeți un pic de animalul de companie, cu cip în ceafă. Și abia atunci o să vă dați seama ce nasol este să fii… HACKED!

Cărturești Carusel – mall de carte și altele

carturesti-carusel-panorama

Ieri am fost să vizitez recent deschisul magazin Cărturești Carusel, după ce nu a mai fost cool (adică în ziua deschiderii, când se îmbulzea lumea ca la tigăi și bormașini).

Librăria-mall arată bine și se întinde pe 6 etaje (S + P + 4), deși spațiul central de la parter ar putea fi folosit pentru orice altceva, în afară de a fi doar un spațiu gol.

Ca în orice librărie, rafturile sunt împărțite pe secțiuni, deși puțin vizibile, din cauza afișajului realizat din litere de lemn cu magnet, pe care orice șoarece le poate pune după cum îl taie capul.

raft-carti-fictiune

Am fost încântat să văd că au un calculator cu touchscreen, unde poți căuta în baza de date cu cărțile disponibile, însă am observat lipsa unei organizări inteligente, astfel încât să și poți ști unde anume găsești ce ai căutat. Asta s-ar fi putut face prin numerotarea standurilor de cărți iar în motorul de căutare, lângă rezultat, să fie afișat și acest număr, alături de, eventual, etajul și secțiunea unde se află acel raft. Este, totuși, abia deschisă și are timp să vină cu îmbunătățiri. Aceeași (dez-)organizare am observat-o și la rafturile cu CD, discuri de vinil și DVD, unde ar fi trebuit să fie organizate în ordine alfabetică, după numele artistului.

carti-habarnamÎncântarea mi-a fost și mai mare atunci când am găsit câteva dintre cărțile copilăriei mele: Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săiHabarnam în Orașul SoareluiHabarnam pe Lună. În total m-au costat 90 de lei, preț cu aproximativ 9 lei mai mare ca la eMag (nu înțeleg cum pot avea preț mai mic ca la Humanitas – editura la care au apărut cele 3 cărți).

Presupun că prima carte din serie se poate numi, empiric, și Aventurile bloggerului de tehnologie. 🙂

habarnamMai nasol a fost când am aflat că la elefant.ro pachetul costă 66 de lei. Ghinion de neșansă. C’așa e-n tenis.

Per ansamblu, librăria-mall este interesantă, e un loc bun de mers când vrei să pari coolt, însă spațiul este mult mai mare decât conținutul. Ba chiar și mai de calitate. Programul este luni – duminică, în intervalul orar 10AM – 12AM.

Dacă aveți de gând să pierdeți vremea acolo, aveți în vedere că, cel puțin când am fost eu, nu aveau wireless și nici locuri unde să te poți așeza pentru a lectura (sau, dacă ai noroc, găsești cel mult un scaun rătăcit în capătul culoarului), cu excepția bistro-ului de la ultimul etaj.

Prețurile sunt, în mare parte, mai mari ca la elefant.ro, care livrează la domiciliu contra sumei fixe de 6,9 lei. Dacă aveți nevoie de un motiv în plus pentru a nu fi nevoie să călcați la Cărturești Carusel, comandați de la elefant, cu excepția cazului când vreți să vedeți și să atingeți cartea, după care să o comandați online. Ah! Și dacă nu vreți să vedeți smocurile de praf de pe scările de un alb (la origine) imaculat.

Lăsați religia în școală!

Pitici pe creierPentru că azi începe școala e bine să știm că elevii vor putea învăța despre zei și dumnezei, sfinți și alte lucruri asemănătoare, cel puțin o dată pe săptămână. Deși în urmă cu ceva timp eram adeptul scoaterii religiei din școli, acum m-am gândit mai bine și zic „lăsați religia în școală!”.

Da! Nu cred că e nevoie să scoatem ora de religie din școli. La ce folos? Domnul nostru Iisus Hristos ne învață de bine și despre nemurire, despre cum a murit și înviat după 3 zile. Și alte povești nemuritoare.

Acum să fim serioși, zic. Lăsați religia în școală, pentru că părinții au posibilitatea să ceară ca odrasla lor să nu frecventeze această oră! Dacă părinții își lasă copilul la această oră, atunci de ce să ne facem noi griji pentru copil? Poate că părinții respectivi asta vor pentru copilul lor: povești nemuritoare.

„Art. 18. – (2) La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz, situatia scolara se incheie fara disciplina Religie. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina”.

Așa cum la recensământ chiar și ateii s-au declarat ortodocși, tot așa își vor lăsa și copiii să învețe religie în școală. Pentru că nu-i interesează. Și dacă pe ei nu, de ce pe noi să?

Să fie într-un ceas cu cuc.

Older posts

© 2018 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑