by

Fenomenul Inna

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Despre Inna am auzit toți, fie că am vrut, fie că nu. Și când spun toți nu mă refer doar la ăștia din spațiul mioritic.

De ea a auzit o lume întreagă. Are milioane de fani și probabil tot atâția Euro în cont. O foarte mare parte din această lume îi ascultă muzica. O mare parte din asta e admiratoare a cântăreței românce.

Nouă, ca nație, ne place să ne batem cu pumnii în piept și să ne declarăm mândri că suntem români atunci când un membru al nației noastre reușește să își facă un renume în afara țării noastre. Atunci când el demonstrează că banii se fac acolo și nu aici.

În felul ăsta ne lăudăm cu multe capete luminate și românești, capete ce și-au găsit fericirea (cel puțin cea financiară) oriunde altundeva, mai puțin în țara lor de origine.

Totuși, câte astfel de capete luminate se mândresc cu originile lor? Câți ajung să ducă imaginea României în lume și să declare cu voce tare, fără niciun fel de rușine, că sunt români, dincolo de granițele țării?

Nu sunt un fan Inna, dar nici nu schimb postul atunci când aud una din melodiile sale. Însă nu aș exagera cu declarații de genul „Inna e româncă din România, la fel ca mine!” atunci când m-aș afla prin țări străine.

De ce? Păi, foarte simplu! Nu țin minte să fi văzut în vreun concert al ei un steag românesc sau să o aud spunând „Hello, țara-cutare! I am Inna, from Romania!”. NU!

Dacă eu aș fi Statul Român, în loc să bag bani în te-miri-ce proiecte de promovare a imaginii României în lume, aș pompa o groază de bani în poponețul Alexandrei și i-aș zice așa:

„Don’șoară, ia d’aci banii ăștia și ține minte ce ai de făcut: când te duci tu prin țări străine, la vreun concert, îmbracă măcar o dată țoalele astea cu tricolorul și zi de X ori «Come and visit Romania! It’s a great country with nice people!». La interviuri cu presa, nu uita să precizezi că vii din România, țară frumoasă și pe care trebuie să o viziteze și ei!”.

Băi, fraților! Nu știu ce impact a avut frunza duduiei Udrea, da’ știu sigur că dacă apare domnișoara mai sus menționată și zice așa, garantat (cel puțin) vreo câteva mii de oameni vor ajunge pe meleaguri mioritice doar pentru că le-a zis Inna să facă asta!

În același mod aș proceda cu Alexandra Stan și Anda Adam. Și cu siguranță aceste 3 fete cucuiete ar aduce un mare plus de imagine României și (de ce nu?) poate și niște bani în plus la buget. Pentru ca să mănâncă și gura guvernanților ceva, nu?

Ideea articolului ăsta mi-a venit citind articolul lui Manafu.

Inna

Twitter: @Inna_RO

Facebook: https://www.facebook.com/Inna

Website: www.inna.ro

Alexandra Stan

Twitter: @StanAlexandra

Facebook: https://www.facebook.com/AlexandraStanOfficial

Website: http://www.alexandrastan.ro/

Anda Adam

Twitter: @AndaAdam

Facebook: https://www.facebook.com/AndaAdamOfficial

Website: http://www.andaadamofficial.com/

13 comentarii


  1. // Răspunde

    Chestia aia cu „I am Inna, from Romania!” e pe YouTube, nu mai trebuie ( numele contului e InnaRomania ).

    Am vazut ca e mult apreciata de cei din afara ( mai multe comentarii de la strinezi decat la romani ). Si normal, cand e vorba de romanii nostrii, ce crezi ca fac ei ? Se basesc asa aiurea pe net. Ca inca se mai poarta.

    Nu situ ce sa-ti zic, mie imi place Inna de cand s-a lansat pe piata – de la piesa Hot – cand era ea mai grasuta. ( :)) ) Si imi place asa de mult incat am poster cu autograf de la ea. :)) Nu pot sa zic ca sunt mandru din ala ca sunt roman pac pac, dar nici trist nu pot fi. Cand fusei si eu prin Spania, numai melodiile ei si ale Alexandrei Stan pe auzeam.


  2. // Răspunde

    Am citit articolul,
    dar Serban, eu cred ca te inseli amarnic, dar de gustibus non disputandum est …
    Iti las tie ultima replica pentru ca esti gazda site-ului


  3. // Răspunde

    Si unde e plusul adus de ina? in chiloti si in sutiene? macar Botezatu le creeaza, ea doar poarta lenjeria; este o fata frumoasa, care nu prea stie engleza, dar care a avut noroc sa fie bine promovata, dar este pe de parte de a fi un fenomen … pt mine cel putin, pt tine si pt restul barbatilor, ofi , nu-s ce sa zic …


    1. // Răspunde

      Plusul adus de Inna este în ceea ce am scris în articol (pe care înclin să cred că nu l-ai citit sau nu i-ai acordat atenția minimă necesară). Nu știu câte zeci de milioane de oameni din întreaga lume au auzit de Botezatu. De Inna știu sigur că da!


  4. // Răspunde

    Am gresit, nu Bote, Bute … Lucian Bute, desi si Botezatu a adus un plus de imagine Romaniei:

    Lucian Bute este mandru ca e roman:


    1. // Răspunde

      Unde e plusul de imagine adus de Botezatu? În chiloți și sutiene?
      Cât despre Bute… era și normal să aibă steagul României, mai ales când juca în România (clipul către care ai dat link este de la meciul cu Mendy).


  5. // Răspunde

    ma rog; avem pareri diferit … pt mine nu conteaza un ambalaj gol pe dinauntru …

    Pt imaginea Romanii il prefer pe Bote!


    1. // Răspunde

      Din faptul că are aproape 4 milioane de fani pe Facebook, n-aș zice că e sătulă. Până la urmă, repet, nu discutăm despre ea ca persoană ci despre ce poate ea face pentru România.


    1. // Răspunde

      Falsează sau nu, nu asta era ceea ce ziceam eu. Așa cum este ea, este admirată de milioane de oameni. Bună/rea, poate fi un foarte bun material promoțional pentru România. Asta ziceam!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *