Google Chrome sau Mozilla Firefox?

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


De ceva timp am început să folosesc Google Chrome, în detrimentul lui Mozilla Firefox. Ca utilizator al fiecărui browser important, apărut de când am acces la internet (perioadă aproximativă 1996 – 1998), zic să-mi dau cu părerea…

Să încep cu începutul…

Mozilla Firefox

Avantaje

Arată bine, se mișcă bine, vine cu o mulțime de posibilități de extindere: teme, add-on-uri, modul „private browsing”, suportă aproximativ orice cod HTML și CSS la standarde W3C, se actualizează singur și repede.

Dezavantaje

Tinde să devină foarte „stufos”, să se încarce din ce în ce mai greu, să consume foarte multe resurse și încă nu realizează că adevăratul competitor nu este Internet Explorer ci Google Chrome care l-a depășit în statistici ca număr de utilizatori. Add-on-urile nu sunt actualizate continuu, multe dintre ele nefiind funcționale pe măsură ce browser-ul avansează în versiune.

Google Chrome

Avantaje

Este foarte rapid, se încarcă aproape instant, consumă mai puțin de 50% din resurse, în comparație cu Mozilla Firefox, add-on-urile se instalează rapid, uneori nefiind necesară repornirea browser-ului.

Dezavantaje

Are ceva probleme la păstrarea cookie-urilor, de cele mai multe ori pierzând autentificările între două sesiuni de browser, câteva alte mici probleme legate de fonturi (uneori prea mici pentru a fi citite de la distanța normală față de monitor), meniul de opțiuni este foarte prost aranjat, un utilizator începător putându-se pierde printe rânduri, nu are status bar.

Foarte pe scurt, așa văd eu cei doi mari competitori. Voi ce părere aveți, ce browser folosiți și cum vi se pare?

Sursa imaginii: Funny Pictures

11 Comments

  1. Google Chrome este pe departe cel mai bun browser folosit de mine … am folosit si mozilla , dar ma dezamagit imi lua 1 min pana ajungeam sa ma conectez pe facebook . Google chrome are si multe comenzi de pe tastatura ex : ctrl +n = fila nouo / ctrl + shift + N = navigare fara urma !!! Like Google Chrome

  2. Am folosit toate browser-ele : safari, opera , mozila etc. niciunul nu m-a enervat mai tare ca Explorer!!! Chrome-ul chiar e cel mai bun, dar am a avut o perioada in care chrome-ul nu-mi mergea si am folosit opera, care merge destul de bine ca viteza…atunci cand ai net nelimitat 😐 Celelalte browsere nu au cum concura cu chrome, nici macar mozila care nu stie cum sa te enerveze mai repede blocandu-se….

  3. Se pare ca totusi chrome nu folosete asa putine resurse si doar ca e mai rapid motzila e mai ok

  4. Desi am fost fan Firefox,de ceva vreme am inceput sa folosesc Chrome…si intr-adevar pare mai rapid,insa mi-e greu sa dau un verdict!

  5. Chrome e mai rapid….

  6. Chrome: merge pe KISS 🙂 Nu e abordarea perfectă, dar mie îmi place.

  7. Pana cand a aparut Chrome, eram un client fidel al celor de la Mozzila Firefox. Insa cum a aparut Chrome, am vrut sa incerc si eu acest nou browser. Credeti-ma nu mi pare rau nici acum, sunt atat de multumit de chrome, incat nu cred daca as mai vrea sa mai incerc vreodata mozzila sau jaful de explorer 🙂

    • Eh, hai să nu-i ridicăm statuie, totuși! Chrome – o fi el băiat gigea și frumos, dar nu le are pe toate și nu e nici pe departe un browser perfect! Are hibele lui. Firefox pierde prin faptul că de la versiune la versiune devine din ce în ce mai stufos și mai greoi. Google se axează pe pragmatism. Cu toate astea, pragmatismul exagerat riscă să sară peste detalii esențiale. Rămâne de văzut încotro se va îndrepta viața browserelor. Până atunci, să ne mulțumim cu ce avem, nu? 🙂

  8. Eu zic ca Google Chrome e cel mai tare in momentul de fata!

  9. Eu folosesc chrome. E foarte rapid, il customizez cum vreau eu, si e mai clean asa decat mozilla:)

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

© 2018 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑

%d blogeri au apreciat: