Google Domains, cu doar 12$ pe an

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Google

După ce Google a oprit serviciul gratuit Google Apps, cei care dețin un domeniu și vor să îl găzduiască pe serverele Google (împreună cu e-mail, www, calendar și alte servicii) trebuie să aleagă pachetul Business care, de cele mai multe ori, nu este potrivit, din punct de vedere financiar, pentru o firmă de câțiva angajați, cu resurse limitate – atât hardware cât și financiare.

Iată că, începând cu luna iunie 2014, Google a lansat serviciul Google Domains, pentru doar 12 dolari pe an, serviciu ce include găzduire web, email și toate serviciile oferite până acum de către Google Apps. Momentan platforma este în testare, de aceea și înscrierea la acest serviciu se face doar pe bază de invitație.

Pentru început, Google anunță integrarea serviciului Google Domains cu platforme de realizare site-uri web „click-and-go” precum Shopify, Weebly, Wix.com sau Squarespace. Oferta Google Domains include și:

  • ascunderea datelor personale ale deținătorului domeniului (așa cum face ROTLD, în cazul persoanelor fizice)
  • 100 adrese e-mail de tipul user@domeniul-tau.tld
  • posibilitatea modificării înregistrărilor A, AAAA, CNAME, MX, NS, PTR, SOA, SPF, SRV, TXT, cât și TTL
  • suport tehnic prin e-mail și telefonic, în intervalul orar 15:00 – 4:00 (GMT+2), de luni până vineri.

Având în vedere experiența proprie, de până acum, cu Google Apps, serviciul Google Domains prezintă garanția stabilității și performanței, cât și un uptime real de 99,9%.

Sfatul meu este să aplicați pentru o invitație dacă aveți o companie cu resurse limitate și un număr de maximum 20-30 de angajați, dacă bugetul nu vă permite cumpărarea și administrarea unui server propriu sau dacă doriți să scăpați de cheltuielile inutile cu firma de externalizare IT.

7 Comments

  1. Dacă nu mă înșel e doar serviciu de vânzare domenii și găzduire zonă DNS.

  2. Se pare ca serviciul inca este beta si doar cei care au adresa de US pot sa foloseasca serviciul lor. Sincer daca ar intra pe piata de hosting ar da lovitura intrucat desi este absurd dar multi s-ar gandi ca o gazduire la ei i-ar avantaja in search.

  3. E shared hosting, presupun, la banii astia 🙂 Oare la VPS-uri nu se vor baga la un moment dat?

    • Tu faci comparație cu SRLurile. Cred că uiți că aici vorbim de Google. Are de unde! 🙂

      • Ca notiune, shared e shared oriunde ar fi, adica „la gramada”. Ca putere, da, Gogu e peste HostGator, spre exemplu. E posibil ca shared-ul de la G sa fie peste cel de la HG, ca performanta.

        • Sper să mă înșel și să nu cumva să ai pretenția la server dedicat, pentru DOAR 1$! 😆
          Shared nu înseamnă un lucru rău. Contează foarte mult câți împart același server dedicat și ce resurse li se alocă. De-aia zic că Google nu e vreun SRL autohton sau orice altă companie de găzduire web. Hai să așteptăm și să vedem. Eu sunt sigur că prietenul Google nu ne va dezamăgi. 🙂

          • Hai, ca nu ne stim de ieri 🙂 Normal ca nu ma refer la dedicat de $1/luna. Nici macar n-am pomenit cuvantul „dedicat”, ci VPS (nu la $1, ci la posibilitatea de a exista sau nu in oferta lor). Vom vedea. Oricum, buna stirea, habar n-aveam.

Ce părere ai despre ce ai citit?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2018 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑

%d blogeri au apreciat: