by

Mânuși de campion

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


De Lucian Bute a auzit toată lumea. Campionul mondial IBF și-a început activitatea de sportiv la Pechea, județul Galați, comună situată la doar 37 km N de Galați, cu aproximativ 12.000 locuitori.

Aici, la vârsta de 12 ani, Lucian Bute a început să boxeze sub îndrumarea antrenorului său de atunci – Felix Păun.

Ca amator, la 19 ani, Bute câștigă medalia de bronz la Campionatul Mondial din Houston, TX iar la 21 de ani câștigă medalia de aur la jocurile Francofoniei.

Liciteaza pentru manusile lui Lucian Bute

6 ani mai târziu, pe 19 octombrie 2007, Lucian Bute câștigă titlul de campion mondial versiunea IBF. De atunci și până astăzi, Lucian Bute este campion mondial, apărându-și titlul în fața fiecărui oponent al său.

În data de 9 iulie 2011, Bute a susținut primul său meci în România pentru a-și apăra centura împotriva lui Jean-Paul Mendy. Meciul a fost câștigat de Bute în runda a 4-a printr-un croșeu scurt de stânga.

Toate aceste performanțe nu ar fi fost (sau ar fi apărut mai târziu) dacă nu ar fi existat Felix Păun și școala de box din Pechea, jud. Galați. Trebuie menționat că sportivii antrenați de Felix Păun au reușit 36 de clasări pe podium, în ultimii ani.

Cu toate acestea, în prezent, această școală este, în mare parte, autofinanțată. Mai mult de atât, școala nu beneficiază de condiții minime precum încălzire, apă caldă, echipamente sportive etc.

„Avem o sobă acolo, dar nu este funcțională pentru că nu avem horn pe unde să iasă fumul”.

„Cand au venit cei de peste ocean și au văzut ce era aici, au început să facă poze cu soba. Li se părea ceva ce ține de muzeu. La cât de mult au atins-o, nici nu a mai fost nevoie să o ștergem de praf o bună perioadă de timp. O făcuseră lună!”

Felix Păun

Din această cauză, Felix Păun a ales să scoată la licitație, pe OKazii.ro, mânușile cu care Bute l-a învins, la București, pe Mendy. Din banii obținuți pe aceste mânuși se vor acoperi o parte din cheltuielile pentru modernizarea clubului sportiv

Licitația a ajuns la 7700 EUR, până în momentul publicării acestui articol. Poți ajuta și tu, promovând această licitație pe blogul personal, pe Facebook, Twitter sau orice alt mijloc de comunicare.

Mânușile lui Lucian Bute, alături de copiii de la „Box Club Bute” - Pechea, jud. Galați

 Mulțumesc, Bogdan, pentru invitația la această școală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *