Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Era o zi de primăvară. Una obișnuită, ca toate zilele din primăverile trecute. Pe cer, Soarele își folosea toate forțele pentru a mângăia cu căldura-i plăcută frunzele copacilor din pădurea verde.

Lângă o grotă, un cuplu de hiene se pregătește pentru ziua cea mare! Este ziua în care apare pe lume un nou membru al familiei lor.

La început a fost hiena. Hiena Momo – așa o chema. De când era încă prea tânără ca să se poată descurca prin lumea ce o înconjura, Momo a căutat metode pentru a-și face viața mai ușoară. Își aranja culcușul aproape de intrarea în grotă, pentru a fi prima care se înfruptă din vânat sau se prefăcea că e rănită pentru a i se aduce hrana atunci când era prea departe de ea.

Peste ceva timp, Momo a întâlnit câțiva urși și i-a convins să o susțină într-o idee, pentru a le face rost de miere. Prin urmare, hiena noastră a plimbat țara de sus în jos și de la stânga la dreapta căutând albine. Într-un final le-a găsit și le-a promis că le face rost de blană pentru a-și acoperi fagurii. Pentru că iarna e aproape, blana îi va feri de cei ce vor să le strice munca și le va proteja familia de gerul aprig ce va veni. Le-a povestit despre prietenii săi – lupii – care vor vâna niște oi a căror blană rămâne neatinsă. Le convinge pe albine să-i dea mierea cu care se duce la urși. Pentru asta, urșii o asigură pe Momo că o vor păzi cu prețul vieții lor de lupi și lei.

Iarna a venit pe neașteptat iar Momo vroia să se simtă în siguranță pentru că e fricoasă și știe că lupii și leii o pot ataca oricând. Pentru că au mai făcut asta în trecut, cu albinele, pentru că lupii și leii fac legea în pădure. Pentru că Momo n-a ieșit niciodată la vânătoare, preferând să stea liniștită în grota sa, privindu-și hrana cum se deplasează către al ei culcuș.

Primăvara următare, în pădure, sosește o populație mare de iepurași, apăruți de te-miri-unde. Iepurașii, veseli și gingași, cu codițele stufoase și blana lor catifelată, o cunosc pe Momo. Aceasta le povestește despre întâmplările prin care a trecut și despre cum urșii se află în slujba sa, apărând-o de orice pericol chiar cu prețul vieții. Le povestește despre miere și despre oi, despre lupi și despre viața în pădure. Iepurașii sunt fascinați de puterea de convingere a hienei Momo și de spiritul său antreprenorial. Drept urmare, se hotărăsc să o urmeze în tot ceea ce face, peste tot pe unde merge.

Iepurașii sunt fascinați din ce în ce mai mult de Momo, cu fiecare zi petrecută alături de ea. Atât de fascinați încât se decid să facă și ei la fel. Așa că se duc la Vix, vulpea cea mai bătrână și mai înțeleaptă din pădure și îi propun o afacere.

Vix abia ținându-se pe picioare, se încumetă să-i asculte pe iepurași. Aceștia îi promit că, dacă va da de știre în toată pădurea că ei sunt cei mai de temut și că fără voia lor nu poți face nimic, iepurașii o vor ține în picioare mulți ani de acum încolo. Vor avea grijă ca Vix să aibă de fiecare dată paharul plin și buzunarele la fel. (Iepurașii vor să se facă cunoscuți. Și temuți, în același timp. Pentru că iepurașii au rămas fără iepuroaice. Iepuroaicele umblă cu lupii și cu leii, simțindu-se protejate și îngrijite.)

Acum, Vix bate palma cu iepurașii. Fiind cea mai bătrână și înțeleaptă ființă din pădure, Vix își duce vorba repede și rezultatele nu încetează să apară: iepurașii sunt cei mai cunoscuți și cei mai temuți în toată pădurea! Se vorbește despre ei la orice copac, în orice tufiș și în toate scorburile.

La auzul acestor vorbe, iepuroaicele se întorc una câte una la iepurașii lor, lăsând în urmă lupi singuratici și lei înjumătățiți. Văzând că familia lor și-a redus drastic membrii, lupii și leii se hotărăsc să își ia inima-n dinți și să meargă în pădure pentru a vedea ce se întâmplă. La intrare, Momo stătea întinsă în culcușul său, cu hrana aproape și urșii în jur.

„Unde mergeți, nătărăilor?” îi întreabă Momo cu un sesizabil dispreț în glasu-i subțire.

„În pădure, să ne căutăm femeile. Dar cine te crezi de ne vorbești pe tonul ăsta?” îi răspunde unul din lupi.

„Sunt Momo și am urșii aproape. De mai faceți un singur pas, vă vor nimici într-o clipă!”

Fără alte cuvinte, leii se reped la gâtul urșilor și-i omoară într-o secundă. Momo, speriat, încearcă să scape dar este prins sub ghearele nemiloase ale lupului „nătărău” și sfâșiat dintr-o mișcare.

Convinși că drumul va fi lung și greu, lupii și leii se hotărăsc să poposească acolo, până la lăsarea serii.

Imediat cum luna și-a făcut apariția pe cerul întunecat, proaspăt sosiții oaspeți năvălesc peste iepurași și îi mănâncă de vii pe toți.

Iepuroaicele, șocate de întâmplările ce li se perindă prin fața ochilor cu o viteză uluitoare, nemaiavând ce să facă, încep să ceară îndurare față de lupi și lei pentru a le cruța viața. Pentru că doar ele pot aduce pe lume alți iepurași și alte iepuroaice cu codița stufoasă și blănița albă și pufoasă.

Pământul se acoperi în întregime de o pătură albă și uniformă, înghețând corpurile neînsuflețite ale urșilor. Când gerul aprig a sosit din nou, iepuroaicele și-au adăpostit puii sub blănile călduroase ale prietenilor săi vechi, așteptând în liniște sosirea primăverii, acolo, în grota unde, la intrare, încă se mai văd urmele a ceea ce era odată culcușul lui Momo.

Morala: nu te pune cu lupii, dacă leul nu ți-e prieten.

Sursa imagini: 1, 2, 34