by

Munca pe plantaţie

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Lucram într-o firmă ce a fost înfiinţată de mai mulţi tovarăşi de bere şi nu numai. Una cu reguli ce sfidează legalitatea, salarii mizere şi tot tacâmul specific oricărei firme „de apartament” cu sediul în România.

„Tradiţia” în astfel de firme este ca personalul să fie periodic reîmprospătat, fie prin concedieri pe motiv de „aşa vrea pula mea”, fie prin demisia angajatului (la presiune sau din scârbă).

Proaspăt angajat acolo, în urma plecării unuia, am preluat sarcinile fostului. Mi s-a explicat, într-un mod superficial, ce şi cum trebuie făcut şi asta încă din prima zi.

Luându-mi în primire scaunul şi încercând să-mi aranjez colţul de jumătate de birou, am găsit o agendă cu notiţele fostului. Îşi trecuse acolo date importante precum adresele şi numerele de telefon ale clienţilor, însemnări personale, parole etc.

Printre numeroasele pagini mâzgălite am găsit un fel de secţiune ce ţinea loc de jurnal al fostului angajat şi care suna cam aşa:

am primit cel mai prost laptop şi conduc cea mai proastă maşină – un Citroen C1 – pe un salariu de rahat

Citind cu voce tare textul de mai sus am reuşit să-l fac pe unul din şăfi să caşte gura şi să belească ochii mai larg decât a făcut-o un an şi jumătate mai târziu, când i-am spus părerea mea despre cunoştinţele sale tehnice mediocre, după ce a reușit, în doar câteva minute, să radă toate datele firmei (inclusiv baze de date cu clienți şi activitățile zilnice desfășurate la aceștia) de pe un server.

Partea interesantă a fost atunci când nu ştia cum să ascundă mai repede agenda respectivă, de teama de a nu se afla secretul companiei.

Am plecat din respectiva firmă punându-mi-se în față o foaie în care „îmi dădeam demisia”. Motivul angajatorului s-a schimbat la fiecare 5 minute în timpul discuţiei cu el – pentru că sunt clienţi nemulțumiți, pentru că vreau salariu mai mare, pentru că mi-am exprimat nemulțumirea atunci când au întârziat cu plata unei părți din salariu mai bine de o lună etc. Ulterior aflu că exact aceeaşi poveste s-a întâmplat şi cu un alt angajat.

În astfel de situații e mai bine să-ţi bagi pula și să pleci, deși știi foarte bine că următorul va trece prin aceeași poveste prin care ai trecut și tu iar firma va avea aceleași mâini curate în fața legii pe care – culmea! – nu o respectă.

Având în vedere că legea este scrisă cu curul iar angajaţii au foarte puţină putere (spre deloc) pentru a trage la răspundere un angajator ce nu respectă legea şi îşi exploatează angajaţii, mă întreb oare cât timp va mai trece până vom redeveni sclavi pe plantaţie, mânaţi cu biciul şi legaţi în lesă?

Într-un fel metaforic, suntem deja astfel, dar poate nu ne dăm seama.

Sursa imaginii: iplanretirement.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *