by

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Știți clipul cu tipul care suna la interfon și întreba lumea dacă îi deschide ca să se arunce de pe bloc? Sunt total de acord cu cei care îi deschideau ușa! Evident, pe cei care nu îl lăsau îi consider niște idioți. De ce? Foarte simplu!

Toată lumea ajunge, la un moment dat, să ceară ajutorul cuiva, fie prieteni sau familie, fie necunoscuți ori amici, rude îndepărtate sau colegi de muncă.

Și tu – cel care se află în poziția de ajutor pentru cel care-l cere – ai intenții bune, vrei să ajuți pentru că poți face asta și pentru că așa îți stă în fire. Și o faci. Dai tot ce poți, faci tot și îți duci la capăt „misiunea“ sau datoria morală. Ești mulțumit de tine. Ai făcut încă un bine, îți mai rămâne să plantezi un pom, în rest le-ai făcut pe toate. Te simți împlinit.

Se întâmplă ca ajutorul să nu fie apreciat și nu mă gândesc că cineva ți-ar construi statuie pentru ajutorul dat sau că măcar ar trebui să facă asta. Nu. Așa ceva nu trebuie. De fapt, ajutorul trebuie să fie ajutor dezinteresat. Mă gândesc ce se întâmplă atunci când primești reacții total opuse, când, din postura de persoană care ajută, devii inamicul public numărul 1 pentru cel pe care l-ai ajutat, când ești tratat invers decât te așteptai.

Aici este doar problema ta, pentru că ai avut așteptări și acestea ți-au fost înșelate. Pentru că ai crezut că oamenii se schimbă când ei doar se adaptează, niciodată nu se schimbă.

Jacque Fresco o spune mult mai bine ca mine și vă las să îl ascultați, nu înainte de a vă întreba „voi cum reacționați atunci când vă treziți în situația pe care el o descrie?“.

Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *