Am omorât un om!

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Eram acasă. Plictiseala ce mă învăluia îmi fixa ochii pe tavanul alb al camerei. Într-o liniște mormântală, gândurile îmi păreau ca sunetul bătăilor de ciocan în oțel.

Deodată, îmi vine o idee! Să-l sun pe Cristi, să văd ce face. Pun mâna pe telefon și formez numărul. Are aceeași voce groasă și același ritm lent cu care i se succed cuvintele ce-i ies din gură. E la 5 minute de casă. Ajunge imediat. Îi zic să-mi ia un pachet de țigări și să ne întâlnim jos, în fața scării.

Trag repede un pantalon pe mine, un tricou ascuns pe sub cearșafurile din pat, îmi iau ciorapii de pe sârmă și ies din casă. Jos, Cristi mă aștepta, mestecând gumă încet, cu pachetul de țigări într-o mână și cu o sticlă de suc în cealaltă.

„Ce faci, băi? Gata, ai scăpat?” îl întreb eu pe Cristi care tocmai venise de la spital unde-și făcuse niște analize.

„Deocamdată, da. Aștept rezultatele să vedem ce am.” îmi spune el, desfăcându-și sticla de suc. „Hai, noroc!” spune Cristi, în timp ce ridică sticla în sus, ca și cum ar fi o cupă de șampanie și o dă pe toată pe gât, fără oprire.

Nu apucă să termine de băut tot. Începe să tușească. „Ce faci, prostule? Te-ai înecat?” îi râd în față urmărindu-l cum tușește din ce în ce mai zgomotos.

Cu privirea în pământ, Cristi dă din mâna dreaptă ca și cum ar vrea să-mi arate ceva în spatele său. Nu era nimic. Totuși, încet-încet începe să își schimbe culoarea pielii și să respire „exact așa cum vezi în filmele alea cu bolnavi la pat, care sunt legați de burduful ăla”, îmi fulgeră gândurile prin minte.

Nu știu ce să fac! Îl strig „Cristi! Cristiii!!! Cristiii!!!”. Acum e jos. Fața lui e roșie ca un rac fiert și pare că se închide spre mov. Pun repede mâna pe telefon și formez 112 – apel de urgență. „Totuși, astăzi, lumea s-a pus împotriva mea. Toată lumea complotează pentru ca ziua mea de azi să fie cea mai proastă zi”, sună ocupat. Încerc din nou. La fel. Și din nou. Și din nou. „Băga-….”… „Ce dracu fac? Băi, Cristi, ești OK?”. E pe dracu’! E vânăt la față și a început să se sufoce. Îl iau de guler și îi urlu în față „Băi, ce dracu ai?”. Știu că am văzut prin filme cum scoteau oameni înecați și îi apăsau cumva în capul pieptului după care înecații își reveneau miraculos!

Încerc să fac la fel cu Cristi. Niciun rezultat. Cristi nu mai respiră. O mașină ce trecea pe acolo se oprește la 2 metri de noi. Aud pașii grei ce se apropie și o voce ce îmi spune să mă dau la o parte. Încercând să îmi șterg ceața din privire, observ că sunt îmbrăcați în roșu. Sunt doi.

„De ce nu ați sunat la 112?”, sunt întrebat de unul din ei.

„Am sunat, însă era ocupat”, încerc să le răspund, cu ochii înecați în lacrimi.

„Așa se-ntâmplă mereu. E din cauza apelurilor false”, răspunde unul din oamenii ce făcuseră cerc în jurul nostru, asistând la operațiunea celor în roșu.

„Ne pare rău… a fost prea târziu”, îmi spune același de mai devreme.

***

A trecut un an de la cele întâmplate mai sus și au trecut 365 de zile în care-l văd pe Cristi acolo, în fața scării, cu echipajul SMURD încercând să-l readucă la viață. „A fost prea târziu” îmi răsună în minte și mă apasă pe inimă atât de greu precum o sumedenie de spini.

Am învățat că fiecare secundă contează și de aceea am învățat să acord primul ajutor. Acum explic oricui că un apel la 112 nu este o glumă! Fiecare apel poate salva o viață. O viață poate depinde de tine!

Campania “O viață poate depinde de tine”, realizată de Asociația React, a pornit de la o serie de statistici alarmante, cum ar fi:
  • 3 din 4 apeluri la 112 sunt false urgențe: 73% din totalul apelurilor înregistrate în perioada ianuarie-august 2011 sunt, practic, apeluri făcute în joacă sau accidental de către cei care sună, doar 27% sunt apeluri reale;
  • la nivel național, județul Covasna este județul care a înregistrat cel mai mare număr de apeluri false (în aceeași perioadă monitorizată de către STS – Serviciul de Telecomunicații Speciale) – 86,86% apeluri abuzive. În București, 1 din 2 apeluri sunt false (procentul apelurilor abuzive se ridică la 55,6%);
  • la serviciul de urgență 112 se înregistrează peste 2000 apeluri/oră; 60% din totalul apelurilor reale solicită intervenția echipajelor medicale de urgență;
  • orice apel fals înregistrat la 112 poate întârzia sau chiar determina moartea unei persoane care are nevoie reală de ajutor: în 2010, s-au înregistrat 8477 de victime grav rănite în accidente de mașină (23 de oameni răniți grav/zi)
  • în ceea ce privește măsurile de prim ajutor, acestea „pot face diferența între viață și moarte”: durează 3 minute ca o persoana aflată în stop respirator să moară, 5 minute până la sosirea ambulanței și mai puțin de 1 minut până la deschiderea căilor aeriene printr-o manevră de prim ajutor.

Povestea de mai sus este una imaginară, dar gândește-te că ai putea fi tu cel implicat în ea! Pentru a preveni astfel de întâmplări, informează-te și informează-i pe cei din jur! Apelul la 112 nu este o glumă!

De aici te poți informa:

  • SALVEZ.RO – Campanie realizată de Asociația React și Vodafone
  • 112.ro – Sistemul național unic pentru apeluri de urgență

4 Comments

  1. da, pacat, majoritatea sunt copii fara prea multa gandire..

  2. Hai ca m-ai pacalit! Chiar credeam ca-l ai pe saracul om pe constiinta.

  3. Sunt prea multi care n`au ce face si se apuca sa faca glume la telefon cand in acel timp cineva poate avea nevoie intradevar de ajutor, trebuie rezolvata cumva aceasta problema.

Ce părere ai despre ce ai citit?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2018 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑

%d blogeri au apreciat: