by

Ordine in dezordine

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Cine nu intelege titlul ar trebui sa imi viziteze camera.
Un birou destul de mare cat sa incapa o tastatura, un maus, unitatea, monitorul, scannerul si boxele 5.1 dar foarte mic pentru restul de… chestii diverse puse gramada unele peste altele. Hartii, brichete, pixuri, CDuri, incarcatoare, ambalaje goale de la castile cu microfon atarnate ocazional de coltul monitorului, imprimanta laser si nu in ultimul rand… praful permanent. Nu mult dar atat cat sa isi faca simtita prezenta si sa ii dea de lucru unei lavete galbene parasite in etajera de langa birou.

Nu am fost niciodata foarte ordonat dar am stiut intotdeauna unde sa gasesc ceea ce caut atata timp cat acel lucru e pus de mine intr-un anumit loc.
De fapt ce inseamna sa fii dezordonat ? Oare nu cumva inseamna sa nu iti tii lucrurile la fel ca ceilalti ? Sa nu mentii un „sablon” al aranjarii lucrurilor: ciorapii in stanga, chilotii in dreapta, camasile sus si pantalonii pe un raft mai jos ?
Ordine/ordonat nu ar trebui sa defineasca cumva perioada de timp dintre a cauta si a gasi ceva in propriile-ti lucruri ? Doar asta e scopul „aranjamentelor”. Cauti – gasesti. Daca ai fost rapid – ordonat la maxim ! Daca nu – dezordonat !

Desi nu cred in zicala „graba strica treaba”, atunci cand este vorba de a cauta pe cineva si nu ceva, graba poate strica tot.
Cand ne grabim fortam mintea sa gandeasca cu aceeasi viteza si omitem detaliile, micile nimicuri dar care adunate formeaza o gramada. Poate asa se explica si faptul ca ajungem sa ne reprosam esecurile sau lucrurile pierdute in viata. Un job ratat, o floare neoferita, o strangere de mana, un sarut, un „te iubesc”, o casnicie.

Privind prin ochii optimistului toate pot parea rampe de lansare pentru ce va urma, fapte intamplate special pentru a ne intari caracterul si vointa. Pesimistic vorbind, toate pot deveni mici dezamagiri. Despre ea, despre el, despre noi insine.
Totusi sa zicem ca a fost doar o greseala de sincronizare si incercam sa repetam aceiasi pasi ca prima data.

Repetam interviul, cumparam inca o floare, strangem mana, surprindem buzele dar… putem repeta iubirea ? Sau… daca o repetam nu ni se va parea doar o… clona a celei de dinainte ? Una perfect asemanatoare la exterior dar niciodata aceeasi in interior ci modificata si corectata cu fiecare noua incercare.

Micile greseli de sincronizare de la inceput pot deveni marile probleme de la sfarsit, asemeni teoriei haosului. Relatiile create artificial – in graba – fara timpul de gandire necesar evaluarii si cantaririi lor vor fi la fel de firave precum un munte de obiecte puse unul peste altul. E de ajuns sa lipseasca un lucru mic la baza pentru ca varful sa fie in pericol de a cadea.

Si totusi, exceptand baza, totul este in ordine !

Un comentariu


  1. // Răspunde

    O iubire nu se poate repeta decat daca se desfasoara intre aceleasi doua personaje. Alti actori, alte iubiri, alte sentimente, alte probleme, alte satisfactii. Tot ce se repeta este dorinta ca de aceasta data, persoana pe care o iubim sa fie sufletul pereche…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *