by

Poșta Română, îți doresc faliment!

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Poșta RomânăDe parcă Poșta Română nu ar fi deja cu morcovul destul de bine înfipt, s-a gândit ea că ar fi bine să presteze și servicii de calitate îndoielnică.

Prin urmare, Poșta Română are un reprezentant de seamă în zona în care locuiesc. Poștașul ăsta ar trebui să își facă treaba bine. În fond, ce este așa de dificil în a fi poștaș? Ai niște plicuri/colete/avize pe care trebuie să le livrezi la o adresă sau alta. Ai traseul gata stabilit dinainte, deci nu îți trebuie nici multă carte, nici mult cap pentru a face asta.

Pentru poștașul meu se pare că nu au fost nici destulă carte, nici cap, atunci când s-a făcut împărțeala în lume, altfel nu îmi explic de ce găsesc plicuri pe cutiile poștale destinate unor adrese ce se află la peste 1 km de numărul unde locuiesc, nu îmi explic nici de ce, fiind în casă, dau să ies pe ușă și îmi pică în față avizul poștal pe care scrie hieroglific „LIPSĂ DOMICILIU”. Deci am lipsit de la domiciliu, fiind în casă. La domiciliu. Am verificat soneria – mergea! Am verificat și câtă cafea mai are vecina – mai puțin cu 2 cești. Una pentru ea și una pentru poștașul care pierde vremea prin vecini, în timp ce eu sunt „lipsă domiciliu”.

Una peste alta, nu uitați că Poșta Română nu are degeaba sigla asemănătoare cu un melc. Durează aproape 2 săptămâni de la sosirea unui colet în țară și până la avizare, avizare ce nu înseamnă neapărat anunțarea destinatarului. Cel mai probabil înseamnă o cafea în minus.

Poșta Română

Dragă Poșta Română,

FALIMENT PLĂCUT!

2 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *