Conform datelor oficiale, furnizate pentru www.ptm.ro, de către Direcția de Evidența Persoanelor,

(…) la data de 31 octombrie 2015, în evidența activă din Registrul Național de Evidență a Persoanelor figurează 43.198 persoane care au domiciliul în alte județe și și-au stabilit reședința pe raza teritorială a municipiului București.

Toate aceste persoane locuiesc în București pe baza vizei de flotant.

Extras din OUG 97/2005 republicată 2011:

Art. 32 alin. (2) lit a)
persoana care locuiește la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic;

Art. 36
Persoana care găzduiește o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a), are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul.

Art. 39
(1) Persoanele care își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuință în termen de 15 zile de la mutare.

Art. 43
Constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:
b) nerespectarea dispozițiilor art. 15 alin. (1), art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (2) și (3), art. 39 și 40, cu amendă de la 40 lei la 80 lei;
c) nerespectarea dispozițiilor art. 25 și 36, cu amendă de la 75 lei la 150 lei.

Art. 44
Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 43 și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoane împuternicite din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor și de către polițiști.

 Iaca, duamnă Firea, de unde mai puteți face rost de niște bani pentru tramvaiul suspendat.