Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Am vazut de curand o reclama ce spunea de partea frumoasa a vietii si despre cum poti avea parte de ea luand un credit de nevoi personale ! Suna la fel de rahatesc ca o faza dintr-un film vechi – „Esti singur ? Prietenii te-au lasat balta ? Ai nevoie sa comunici ? Cumpara-ti un fax !”

Ne hranim cu vise, sperante, idei pe care ni le impunem pt a mai putea spera ca vom mai putea visa.

Dam cu piciorul realitatii si ne complacem intr-o stare de euforie ce ne retardeaza, si toate astea chiar cu voia noastra.

Ne gasim idoli in picturi, in muzica sau in persoane. Credem in biserica, ne supunem religiei si regulilor sale stricte si totusi ne dorim libertate.

Vrem sa fim liberi si sa gandim ca atare. Refuzam sa cautam adevarul, lasand luciditatea la o parte.

Credem in Isus, Allah sau Buddha dar refuzam mana intinsa atunci cand suntem deasupra prapastiei sperand ca cei enumerati ne vor ajuta.

Cautam substratul in vorbe sincere de teama sa nu fim inselati ori luati de fraieri. Nu luam in seama vorbele unui copil („ce stie el?”) atunci cand mintea lui neafectata de mediul inconjurator vede lucrurile ca atare, atunci cand el nu da lucruri scumpe pe nimic si totusi plecam urechea la barfe, stiri de la ora 5, comunicate oficiale si declaratiile de nevinovatie ale unor criminali.

Ne place sa fim liberi dar ne autolimitam in religii, in legi ori principii. Ne place sa credem in fum.