Etichetă: amuzant

Se mai fac jocuri mișto?

De când m-am atins eu prima dată de un PC, am fost mai mult sau mai puțin impresionat de jocuri. Câteva erau atât de plictisitoare încât mă întrebam de ce au fost făcute? Dar unele mi-au rămas întipărite în minte până în ziua de azi.

Primul meu contact cu jocurile de PC a fost prin intermediul Prince of Persia. Știți voi… puștiulică ăla care a plecat de nebun să-și salveze gagica din mâinile baștanului. Foarte tare povestea, grafica absolut excelentă pentru anii ăia, cheat-urile accesibile 😀 și finalul (cum altfel?) cu happy-end!

Dar dintre toate, pe locul 1 în topul celor mai frumoase jocuri pe care le-am jucat vreodată, conduce detașat The Curse of Monkey Island! Eroul principal, Guybrush Threepwooed, are și el – ca tot omul – o gagică mișto. Și la fel ca eroul persan menționat mai sus, pleacă în căutarea ei, după mai multe întâmplări destul de haioase.

Jocul începe cu „Captain’s Log” – jurnalul de bord al căpitanului de… mașinuță de parc de distracții. Pe mine m-a captivat absolut orice din jocul ăsta! Fiecare bit, pixel, replică, culoare, nume de personaj, sunet și așa mai departe mi s-au părut genial realizate! Este, într-adevăr, un joc în fața căruia mi-aș lăsa copilul nesupravegheat!

Pentru că modernizarea asta rapidă vine peste noi ca un monster truck fioros, astea 2 jocuri au fost refăcute și adaptate zilelor noastre, într-un mod mai mult sau mai puțin reușit.

Prințișorul cu haine albe a devenit un fel de smardoi de cartier, cu chip de Terminator, dar care – în ciuda acestor transformări – încă mă fascinează prin complexitatea mișcărilor și combinațiilor de mișcări ale sale.

În schimb, după 13 ani, Guybrush Threepwood s-a maturizat nasol. Da’ nasol rău! A devenit un adult cu ochi albaștri și cioc – un fel de sosie a lui Radu de la Piticigratis, deci neinteresant pentru jucătorul de sex masculin, în schimbul puștiului de altădată, plin de umor și caraghios îmbrăcat.

Și cum probabil v-ați prins până acum, nu sunt fan al jocurilor de strategie (gen clone de World of Warcraft). Pur și simplu mi se pare enervant și total ilogic să belești ochii în monitor zile întregi ca să aduni „bănuți” pe care îi colectezi într-o… chestie, să faci schimb de tricouri haine și armuri cu alte personaje din joc. Unde e distracția?

De aceea prefer jocurile cu acțiuni clare și bine determinate: mergi, ia aia, fă aia, dă-i în cap! Simplu! De-aia mă joc! Ca să mă relaxez și să mă distrez într-un timp cât mai scurt, cu economie maximă de neuroni. Doar nu aveați impresia că distracția are vreo legătură cu inteligența? Nicidecum! E doar o stare de imbecilitate senilă în care ne place să fim mai mult sau mai puțin timp.

De la Guybrush-ul de acu’ mulți ani și până azi, nu țin minte să îmi mai fi plăcut un joc atât de mult! De aici vine și întrebarea: se mai fac jocuri mișto?

Și ca să nu vă las așa… în pom, iată un fragment din jocul The Curse of Monkey Island, joc pe care vi-l recomand și care garantează 100% că distracția voastră în timpul gameplay-ului va fi maximă! Gândiți-vă doar că jocul este din 1997 (deci va rula pe absolut orice calculator funcțional în ziua de azi) și cu toate astea încă prinde!

Deci iată fragmentul – începutul primului capitol din joc. Vizionare plăcută!

Pe voi ce jocuri v-au impresionat, fie ele vechi sau noi?

Recuperatorul

Am fost zilele trecute sa duc un hard disk la recuperat.

Ajung pe strada respectiva la nr 56 (cred) unde parchez masina in fata unei case din (cel mult) paianta.

imag0060In curte – un individ tip „manelele ie viata mea” ma urmareste cum scot GPS-ul din suport si il pun pe scaunul din dreapta. Imi strang toate cele din masina, imi iau geanta, inchid masina din telecomanda (cu alarma cu tot) si sun un coleg sa il intreb inca o data adresa firmei de recuperari date. Imi spune ca la numarul 51.

La numarul respectiv era casa din poze… Greu de crezut ca in casa aia poate fi ceva mai mult decat un bordel. In timp ce vorbeam la telefon faceam ture de 5 metri dus-intors de teama manelistului care imi urmarea fiecare miscare. Nu ma indepartez bine de masina ca manelistul isi si cheama un tovaras caruia ii spune ceva, ala se uita la masina si da sa se indrepte spre ea. Manelistul il apuca de mana si il trage usor in spate apoi ii face semn din ochi ceva de genul „vezi ba ca se uita ala la noi” (ala fiind eu).

imag0061Ajung in dreptul numarului 51 pe strada respectiva, ma ia groaza cand ma uit la casa si ii zic colegului ca am gasit numarul dar ma indoiesc sa fie vreo firma acolo (la numarul 53 este sediul a 2 firme mari – o cladire moderna, curata si cu sanse mai mare la functia de sediu de firma). Inchid telefonul si ma decid sa imi mut masina din fata curtii manelistului.

In timp ce ma indreptam spre masina, manelistul si cu tovarasul sau se duc in directii opuse. Ma urc in masina, o aduc la numarul 51, pun mana pe telefon si il sun pe „recuperator”. Il intreb daca am adresa exacta si imi raspunde cu un accent de Vladimir Putin stabilit in Romania: „Da. Aici ii. Ies eu imediat”. Iese recuperatorul din „casa”, deschide poarta si ma invita inauntru. Cu teama (din mai multe cauze: 1-locatia, 2-casa dubioasa, 3-recuperatorul in pulover pe gat, gras, ochi albastri, 190cm inaltime, 4-o corcitura de pitbul cu maidanez + inca vreo 3-4 caini de rasa neidentificata, 5-o baba (vezi poza) care mi-a confirmat mai tarziu ca are probleme la mansarda) intru in curte apoi fac stanga si intru in casa (vezi poza). In „ante-camera” ma intampina stive de HDDuri vechi, un scaun de pe vremea bunicii, o masa vai de steaua ei, un frigider (cred ca FRIGERO LUX) cu diverse abtibilduri pe el. Distinsul recuperator ma invita sa ma asez dupa care crapa usor o alta usa – atat cat sa se poata strecura – si intra in cea de-a 2-a camera.

imag0062Astept vreo 15-20 de minute, timp in care am avut deosebita ocazie de a socializa cu baba si cei 4-5 caini ai ei. Vazand ca operatiunea e de durata, bat in usa magica, iese recuperatorul si il intreb daca are de gand sa le recupereze ACUM pentru ca eu nu mai pot sta. Imi completeaza niste foi cu datele HDDurilor si imi zice ca maine dimineata ar trebui sa fie gata. Indraznesc sa il intreb „da’ ce probleme au HDDurile?” si imi raspunde foarte clar si logic cu acelasi accent de Vladimir Putin: „unul este mai dificil de recuperat si altul este foarte dificil”.

Fiind pe deplin linistit de diagnostic ii urez „spor la treaba” si plec.

© 2019 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑