La mare, în Vamă.

Cazare? După cum te descurci şi după preferinţe ai mai multe posibilităţi: hotel, pensiune, gazdă, cu cortul sau la mii de stele.

Deşi nu sunt un fan al statului în cort, weekend-ul ăsta am făcut-o! Seara am avut noroc de o vreme puţin răcoroasă aşa că n-am avut de ce să mă plâng de căldură. Şi după ce ai în corp câteva miligrame de alcool pur, parcă nu te mai interesează că afară bate vântul cu zeci de kilometri pe oră iar temperatura aerului este cu mult mai puţine grade faţă de ce ai băut toată ziua.

Şi totuşi… De mâncat ce mai bem? Expresia asta a avut sens când mi s-a servit primul cozonac. O combinaţie letală de rom îmbogăţit 🙂 , Jagermeister şi Bailey’s. Nu e chiar ca la mama acasă. Lipseşe nuca, dar, în cantităţi măricele, te  va face să îţi aminteşti de copilărie – atunci când, pentru tine, orice deplasare între două puncte însemna mersul în 4 labe.

Cam astea ar fi cele câteva rânduri pe care am dorit să le scriu, din lipsă de jurnal şi pentru că încă am rămas cu marea în gând.

Ochii care nu se văd, se uită.