Întotdeauna am fost de părere că, dacă tot treci pe aici și îmi citești articolele, ar fi bine să lași și o urmă. Evident, nu ca și cum mi-ai intra în casă cu bocancii murdari și te-ai plimba pe covorul din sufragerie, însă urma asta de care zic eu se numește comentariu și chiar îl citesc. Dacă există, evident.

Acum nu te gândi că „da, ai dreptate!” sau „bun articol” sau „nașpa ai scris” sunt comentarii la fel de interesante ca o detaliere a părerii tale referitor la ce tocmai ai citit, pentru că nu e așa! Și nici dacă vii aici, citești și lași un comentariu doar ca să completezi câmpul URL cu adresa vreunui site pe care îl deții și nu știi cum să mai faci spam pe Internet cu el. Asta e nasol. E ca și cum te-ai plimba pe stradă și ai urla cât te țin plămânii „heeeeeeeiiii!!!! Vreau să mă băgați și pe mine în seamă!!!”.

Mai nasol e când revii și mă rogi, după ce te-am băgat în seamă, să te iert pentru că mi-ai spart timpanul cu urletele anterior menționate. Alfel spus, comentezi, îți lași URL-ul și apoi dai cu doamne-ajută să îți scot URL-ul de la comentarii, pentru că (crezi tu) Google ți-a penalizat site-ul. Dacă așa s-a întâmplat, eh, șoc! Bine ți-a făcut! Daaaar… nu e tocmai așa. Deci nu mai insista.

Continue reading