Etichetă: evaziune fiscală

Șpagă, bacșiș, tips, ciubuc, comision…

… indiferent cum îi spuneți voi, de aproape o săptămână este obligatoriu să fie fiscalizat. Chiar dacă mulți strâmbă din nas, pentru că sunt obligați să plătească 16% impozit pe venit, cred că, în loc ca localul unde ei lucrează să fie închis de ANAF, din cauza sumelor nejustificate din casă, e bine să se mulțumească cu 84% bani legali din suma pe care o câștigau și până acum, doar că ilegal.

bon-fiscal-bacsisAș da exemplu pe un oarecare Gigel, angajat la o bodegă de cartier, pe un salariu de 800 lei net. Să zicem că, lunar, strânge bacșiș în valoare de 200 de lei, ceea ce înseamnă că venitul lui, după impozitare, este de 968 de lei. Din ce am văzut prin oraș, mulți nu se gândesc cum ar fi să stea acasă pe zero lei (în cazul în care nu ar da bon fiscal pe bacșiș iar ANAF ar închide localul unde Gigel lucrează, deci Gigel ar rămâne fără loc de muncă), în loc să se mulțumească cu 168 de lei în plus, în buzunar.

E, totuși, greu să îi explici lui Gigel (ce face evaziune fiscală pentru că Statul îi pune taxe mari pe venit) că venitul lui este taxat oarecum direct proporțional cu evaziunea fiscală și că, dacă ar funcționa legal, taxele lui se vor micșora. (Ce-i drept, nu de azi pe mâine, dar nici România nu are doar un Gigel, ci câteva milioane). Și asta este, într-o oarecare măsură, de înțeles, pentru că Gigel se gândește că Statul nu face altceva decât să-i ia banii și să și-i bage-n burtă. Gândire pentru care Gigel nu este de condamnat, tocmai pentru că are exemple concrete, în toți cei 25 de ani, de la Nea Nicu încoace. În schimb, dacă totul decurge după cum se vede în prezent, Gigel nu va mai avea astfel de motive, pentru că banii pe care el îi dă la stat contribuie la o economie sănătoasă.

Până la următoarea extragere a loteriei ANAF, nu uitați să cereți bon fiscal pentru produsele și serviciile pe care le plătiți, dar și pentru bacșiș, dacă ați fost darnici. Doar așa îi va intra și lui Gigel în reflex să bată pe casa de marcat codul pentru „produsul” „BACȘIȘ”.

Până când?

Ştim că românii sunt frumoşi. Şi e un început!

Totodată, românii sunt obişnuiţi să înghită orice. Cam de când e poporul ăsta pe aici, a înghiţit absolut tot ce i s-a pus în faţă cu forţa sau nu.

Deja ni se pare normal să nu primim restul complet în magazin, nu ne interesează dacă taximetristul rotunjeşte cu nesimţire suma afişată pe aparat sau dacă nu are rest. Ni se pare normal să primim salarii pe hârtie şi salarii în mână total diferite – deşi ar trebui să fie unul şi acelaşi lucru, este ceva faţă de care nu te poţi împotrivi atunci când Primăria decide să demoleze monumente istorice şi să planteze păpădii în locul lor sau când renovează pieţe, demolându-le pe cele vechi şi construind altele noi în loc, adăugând şi câţiva lei în plus chiriilor, astfel încât ţăranii să fie obligaţi să mărească preţurile.

Este la ordinea zilei să fim minţiţi, ignoraţi, înjuraţi, bătuţi, discriminaţi de către cei pe care i-am votat (sau nu), dar să plecăm umili capul, cu doar câteva zile înainte de alegeri, doar pentru o pungă cu pixuri, şepci, kilograme de zahăr, litri de ulei sau un grătar cu mici şi o halbă de bere, o excurise la vecinii din sud (pentru promovarea turismului lor), o strângere de mână şi o fotografie cu primarul.

Nu ai ce-i face atunci când angajatorul îţi impune condiţii ilegale de muncă pentru că oricum nu se rezolvă. Pentru că ştii cum merge totul în ţara asta şi pentru că mai bine taci şi-ţi vezi de treabă decât să stai ani întregi în procese.

Suntem un popor ascultător şi bine dresat. Suntem publicul perfect pentru societatea de consum. Suntem public perfect al ratingurilor televiziunilor care ne dezinformează prin minciună şi distorsionarea realităţii. Suntem cei mai cuminţi!

Până când?

Prețul corect

În fiecare sfârşit de săptămână îmi petrec timpul prin diferite localuri din Bucureşti sau alte oraşe.

Cea mai mare parte a localurilor practică preţuri uriaşe, raportat atât la calitatea produselor cât şi la calitatea serviciilor.

De exemplu, o cafea la 12 lei (uneori chiar şi 15 până la 19 lei) mi se pare al dracului de scumpă iar preţul – lipsit de orice bun simţ. O ciorbă amărâtă – 12 lei. Un tricou dintr-un material „bumbac 100%” atât de subţire încât din cârpele cu care şterg podeaua s-ar putea face vreo 10 tricouri – 50 lei. Un plic de zahăr „bonus” la limonada sau cafeaua deja comandate – 0,50 lei. O bicicletă Pegas, din materiale de calitate mediocră – între 1200 şi 1500 lei.

De ce toate astea? Poate pentru că românul plăteşte. Înghite în sec, înjură puţin, dar plăteşte. De ce plăteşte? Pentru că nu e educat în spiritul din vest, nu e învăţat să boicoteze, nu conştientizează că el decide dacă respectiva companie va mai exista pe piaţă sau nu.

Pentru că a plăti cât mai mult îţi conferă o poziţie socială de invidiat. Pentru că ai bani şi nu te fereşti să ascunzi asta. Pentru că banii nu înseamnă nimic pentru tine. Probabil nici calitatea produselor pe care le utilizezi nu înseamnă mare lucru. Dar, hei! Măcar ai plătit o groază de bani!

Când aud de pâine făcută din grâu bulgăresc (evident că preţul e mai mare tocmai din acest motiv) îmi aduc aminte de filmul Blood Diamond (sper să nu mă înşel) unde o ţară exporta mai mult diamant faţă de cât producea. Sunt curios, pe hârtie, cum stă Bulgaria la capitolul ăsta. Şi mai interesant de atât ar fi să controleze cineva vama aia. Pentru că a ţi se întoarce TVA-ul la câteva zeci de TIR-uri cu zahăr şi grâu nu e chiar o picătură într-un ocean. Numa’ zic…

Sursa imaginii: http://teamaltman.com/

Evaziune fiscală, cu voia statului

Circul cu metroul destul de des. În fiecare zi lucrătoare, mai exact.

Aflu zilele trecute că (din nou) s-au scumpit cartelele de călătorie. Nimic neobişnuit pentru România, total nejustificat pentru o ţară europeană, civilizată.

Însă ce au adus nou de au fost nevoiţi să mărească preţurile? Nimic. Îşi justifică asta prin creşterea preţurilor la combustibil, curent electric etc. Mie – călătorului şi clientului lor, în acelaşi timp – nu-mi oferă deloc servicii noi. Ba, dimpotrivă! Am aceleaşi garnituri de metrou pline de graffiti, aceleaşi angajate cu pată veşnic pusă şi aceleaşi magistrale în construcţie permanentă, fără o finalizare bine definită.

Merg la staţia de metrou Eroii Revoluţiei şi cumpăr, cu noul preţ de 15 lei, o cartelă de 10 călătorii. În mod normal (?) cer bon fiscal. Şi şoc!

„Nu avem noi, aici, bon fiscal. La Centrul Comercial, la Eroilor. Aici nu. Nu, nu!” îmi spune angajata Metrorex SA, angajată cu contract de muncă, cu taxe plătite la stat şi toate formele legale. Probabil.

La Gara de Nord – aceeaşi frază: „la Centrul Comercial de la Eroilor.”

O întreb dacă ştie că, legal, e obligată să-mi dea bon fiscal şi îmi spune că „legal este la Eroilor. Aici – nu!”.

Contactând telefonic Metrorex SA am dat peste o angajată (probabil centralistă) căreia i se părea absolut normal să nu primesc bon fiscal din moment ce pe cartelă scrie Metrorex. În plus, „conform ordinelor pe care le primim şi noi, bonul fiscal îl luaţi de la centrul de la Eroilor”.

Păi, da!

Mi se pare absolut normal să cumpăr un produs de aici şi să ridic chitanţa de la 10km distanţă.

Sau nu.

Însă cine se sesizează? Miliţia în niciun caz. Statul? Ăsta abia îşi poartă SIEşi de grijă… Ce pretenţii să mai ai?

UPDATE: Cireaşa de pe tort este tocmai cartela pe care am cumpărat-o azi!

Preţ: 10,00 LEI.

Preţ scris cu pixul: 15 LEI.

 

© 2019 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑