Etichetă: gandire (page 1 of 2)

It’s just a ride

Pentru profani, o recomand pe Irina Margareta Nistor, da’ nu sunt sigur ca are cont pe facebook 😀 . Sau (mai simplu) dati clic pe Citeste mai departe.

The world is like a ride at an amusement park, and when you choose to go on it, you think it’s real, because that’s how powerful our minds are. And the ride goes up and down and round and round and it has thrills and chills and it’s very brightly colored and it’s very loud. And it’s fun, for a while.

Some people have been on the ride for a long time, and they begin to question: ‘Is this real? Or is this just a ride?’ And other people have remembered, and they come back to us and they say ‘Hey! Don’t worry, don’t be afraid – ever – because… this is just a ride.’ And we kill those people.

‘Shut him up! We have a lot invested in this ride! Shut him up! Look at my furrows of worry; look at my big bank account, and my family. This has to be real.’

It’s just a ride. But we always kill those good guys who try and tell us that – ever notice that? – and we let the demons run amok. But it doesn’t matter, because… it’s just a ride, and we can change it any time we want. It’s only a choice. No effort. No worry. No job. No savings and money. Just a choice, right now, between fear and love. The eyes of fear want you to put bigger locks on your door, buy guns, close yourself off. The eyes of love, instead, see all of us as one.

Here’s what we can do to change the world, right now, into a better ride. Take all that money we spend on weapons and defense each year and, instead, spend it feeding, clothing and educating the poor of the world, which it would do many times over – not one human being excluded – and we can explore space together, both inner and outer, forever. In peace.
Continue reading

Tu închizi ochii ?

Eyes/Kiss„Tu închizi ochii ?” m-a întrebat, dezlipindu-se uşor de buzele mele şi privindu-mă atent.

În acel moment ochii ei parcă mă pătrundeau încercând să îmi citească gândurile. Am mângâiat-o uşor şi am întrebat-o „de ce ?” apoi am sărutat-o, fără să mai aştept un răspuns, de data asta uitându-mă direct în ochii ei ce mă făceau să uit de tot ce ne înconjura. Uitasem chiar şi de faptul că era a 2-a oară când mi s-a pus întrebarea asta şi de fiecare dată am rămas la fel de suprins. În primul rând pentru că pe ambele le iubeam la fel de mult deoarece au fost singurele persoane ce m-au făcut să simt altceva.

Câteva secunde mai târziu îşi aprinse o ţigară. Încercam să o urmăresc, să îi analizez fiecare gest, fiecare mişcare dar mă pierdeam de tot atunci când mă privea. Îi urmăream atent buzele şi în acelaşi timp încercam să pornesc o discuţie – una destul de lungă încât să stăm împreună cât mai mult timp. Simţeam prezenţa ei lângă mine ca pe un drog de care nu voiam să mă las. Mă gândeam că dacă ar lipsi chiar şi 1 minut de lângă mine viaţa mea ar fi incompletă. Spuneam câteva cuvinte şi apoi cădeam din nou în contemplarea absolut halucinogenă a chipului ei. Încercam să o înţeleg. Încercam să înţeleg. De ce ea ? De ce eu ? De ce noi 2, singuri, unul lângă altul ţinându-ne de mână ? Încercam în zadar să scot câteva cuvinte de la ea, câteva gânduri sau orice altceva ce mi-ar putea da o speranţă. Era foarte tăcută (şi dacă vreodată citeşti rândurile astea, să ştii că urăsc asta !) iar asta mă neliniştea. Nu puteam sub nicio formă să îi ghicesc gândurile. Cuvintele ei erau închise undeva înăuntrul ei şi părea că vor sta acolo mult timp de-acum înainte. Îmi zâmbea uneori, probabil vrând a-mi da de înţeles că „totul e OK!” dar eu voiam mai mult decât atât ! Voiam cuvinte.

Drumul spre casă a fost destul de monoton sau mai bine zis – monolog. Rareori îmi întorcea zâmbetul ori sărutul. O iubeam şi totuşi era indiferentă sau asta voia să îmi dea de înţeles. Îmi ziceam că trebuie să aibă ceva în suflet pentru mine, altfel de ce am fi ajuns până aici ? De ce zâmbetul ăla larg şi săruturile apăsate ?

Mă gândeam că şi-a creat un fel de scut protector anti-inimă-frântă şi poate ăsta să fie motivul pentru care nu îmi împărtăşea sentimentele. Degeaba îi explicam că tot ceea ce i-am spus sunt doar cuvinte sincere. Scutul – pe care bănuiam că şi l-a creat – era indestructibil, de neclintit.Mai târziu mi-a mărturisit faptul că nu era atât de indiferentă pe cât credeam. Dar atât ! Nu îmi spunea că ţine la mine ori că nu. Mă ţinea în suspans iar mie exact asta îmi „trebuia” atunci. Rămas cu un gust amar după relaţia anterioară, căutam altceva… în ea, prin ea.

M-a sărutat la despărţire cu acelaşi sărut apăsat şi cu ochii deschişi. Încercam să nu închid ochii. Încercam să fiu ca ea. Indiferent.

Am închis ochii şi m-am aşezat în pat. Trecuse prima zi din viaţa mea în care îmi scriam blogul cu cocktail de amintiri preparate din vise.

Pentru tine !

Gandim cu ochii

Pornesc de la ideea unei prietene de demult, idee pe care a pus-o in practica…

Continue reading

Ordine in dezordine

Cine nu intelege titlul ar trebui sa imi viziteze camera.
Un birou destul de mare cat sa incapa o tastatura, un maus, unitatea, monitorul, scannerul si boxele 5.1 dar foarte mic pentru restul de… chestii diverse puse gramada unele peste altele. Hartii, brichete, pixuri, CDuri, incarcatoare, ambalaje goale de la castile cu microfon atarnate ocazional de coltul monitorului, imprimanta laser si nu in ultimul rand… praful permanent. Nu mult dar atat cat sa isi faca simtita prezenta si sa ii dea de lucru unei lavete galbene parasite in etajera de langa birou.

Continue reading

Sa crezi in umbre

Am vazut de curand o reclama ce spunea de partea frumoasa a vietii si despre cum poti avea parte de ea luand un credit de nevoi personale ! Suna la fel de rahatesc ca o faza dintr-un film vechi – „Esti singur ? Prietenii te-au lasat balta ? Ai nevoie sa comunici ? Cumpara-ti un fax !”

Continue reading

« Older posts

© 2019 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑