Etichetă: principii de viață

Viața de liceu

Pentru mine, liceul a însemnat perioada de 4 ani în care regretam perioada de 4 ani ce se terminase. Nu mi-a plăcut în liceu, nu mi-au plăcut profesorii, nu mi-a plăcut liceul în sine, nu mi-au plăcut colegii, poate și din cauza faptului că era un liceu de cartier.

De învățat nu pot să zic că m-am obosit prea tare. Adică nici nu rămâneam pe vară, dar nici nu luam 10 pe linie. Leapșa asta de la Andrei zice să dau câteva sfaturi liceenilor, sfaturi după care să se ghideze în cei 4 ani de liceu, ani care nu le vor folosi în viață probabil niciodată.

Ce sfaturi să vă dau eu, dragi liceeni? Nu vă apucați de fumat pentru că e nașpa, nu beți până vă ia salvarea, faceți sex cu prezervativul și niciodată nu dați primul pumn dar feriți-vă de el în așa fel încât să nu vă atingă! Citiți mult. Nu citiți porcării din astea apărute din 2000 încoace și nici cărți foarte vechi. Nu puneți mâna pe cărți care vă promit marea cu sarea și vă spun că veți fi oameni mai buni, mai realizați, cu un viitor etc. Învățați singuri cum să fiți exact așa cum vă doriți, nu cum vă vor alții. Important este să vă simțiți voi bine, fără a fi influențați de părerile celor din jur. Fiecare să își vadă de propria persoană.

Citiți cărți de psihologie sau pe teme psihologice. O să vă ajute atunci când nu vă veți aștepta! Învățați să comunicați cu lumea din jur, în special cu cei de sex opus. Nu credeți în biserică și religie pentru că vă vor închide mintea și vă vor limita. Gândiți liber!

Nu-l ascultați pe Tudor Chirilă pentru că vorbește căcaturi care vă vor fute creierii mai ceva ca etnobotanicele. Nu vă apucați de politică, finanțe, religie, dar luptați-vă cât puteți de mult pentru ca ele să dispară!

Principii de viață

Ieri, mulțumită lui Papen și Mihai Teodorescu, alături de CorinaAndreea și Matei am fost să văd filmul „Principii de viață”, un film românesc, în regia lui Constantin Popescu.

Personajul principal al acestui film este Emilian Velicanu (Vlad Ivanov).

LATER EDIT: Velicanu are o cană roșie cu Nescafe și centrală de la Romstal, nu de la Buderus. Pentru că la Romstal sunt oameni de treabă nu ca la Buderus unde e o nesuferită de la nu-știu-ce birou. Asta am învățat în primele 15-20 de minute din film când mi se îndesau pe gât reclame, exact ca la curcan.

Velicanu este un om la vreo 40 de ani, împlinit, cu o casă în construcție, în una din suburbiile Bucureștiului. Divorțat și recăsătorit, are 2 copii, cel mai mare – Cătălin (Gabriel Huian) – are 14 ani și cel mai mic – Sorin – de câțiva anișori.

Velicanu este un om realizat, un om fericit! În ziua de dinaintea plecării la mare, alături de soția sa și cei doi copii, Velicanu își aranjează toate treburile de serviciu pentru a nu lăsa nimic nerezolvat. Atitudinea sa nu este una pe care o poți da ca exemplu de urmat. El este un bădăran, un prefăcut, zâmbește aparent în fața clienților săi pentru ca, mai apoi, să îi înjure în toate modurile posibile.

Încearcă să pătrundă cu forța în viața personală a fiului său, Cătălin, intrând în discuții sexuale cu acesta. „Nemernicii” îi ocupă mereu locul de parcare iar glumele sale proaste se țin lanț.

Spre finalul zilei, punctul culminant al acestui film, Cătălin, lipsit de dorința de a merge alături de tatăl său, soția și fratele său cel mic la mare, la bulgari, intră într-un conflict cu Velicanu, înjurându-l. Interpretarea, scenariul și regia conflictului sunt reprezentate de momente extreme, realizate excelent.

„Principii de viață” este un film bun, ce merită văzut nu doar datorită realizării de excepție ci și datorită faptului că filmul a fost premiat la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), ediția 2011, cu premiul pentru cea mai bună regie. De asemenea, este primul film în care Vlad Ivanov joacă rolul principal.

Mai multe detalii puteți găsi și pe IMDB și Cinemagia.

© 2019 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑