În fiecare sfârşit de săptămână îmi petrec timpul prin diferite localuri din Bucureşti sau alte oraşe.

Cea mai mare parte a localurilor practică preţuri uriaşe, raportat atât la calitatea produselor cât şi la calitatea serviciilor.

De exemplu, o cafea la 12 lei (uneori chiar şi 15 până la 19 lei) mi se pare al dracului de scumpă iar preţul – lipsit de orice bun simţ. O ciorbă amărâtă – 12 lei. Un tricou dintr-un material „bumbac 100%” atât de subţire încât din cârpele cu care şterg podeaua s-ar putea face vreo 10 tricouri – 50 lei. Un plic de zahăr „bonus” la limonada sau cafeaua deja comandate – 0,50 lei. O bicicletă Pegas, din materiale de calitate mediocră – între 1200 şi 1500 lei.

De ce toate astea? Poate pentru că românul plăteşte. Înghite în sec, înjură puţin, dar plăteşte. De ce plăteşte? Pentru că nu e educat în spiritul din vest, nu e învăţat să boicoteze, nu conştientizează că el decide dacă respectiva companie va mai exista pe piaţă sau nu.

Pentru că a plăti cât mai mult îţi conferă o poziţie socială de invidiat. Pentru că ai bani şi nu te fereşti să ascunzi asta. Pentru că banii nu înseamnă nimic pentru tine. Probabil nici calitatea produselor pe care le utilizezi nu înseamnă mare lucru. Dar, hei! Măcar ai plătit o groază de bani!

Când aud de pâine făcută din grâu bulgăresc (evident că preţul e mai mare tocmai din acest motiv) îmi aduc aminte de filmul Blood Diamond (sper să nu mă înşel) unde o ţară exporta mai mult diamant faţă de cât producea. Sunt curios, pe hârtie, cum stă Bulgaria la capitolul ăsta. Şi mai interesant de atât ar fi să controleze cineva vama aia. Pentru că a ţi se întoarce TVA-ul la câteva zeci de TIR-uri cu zahăr şi grâu nu e chiar o picătură într-un ocean. Numa’ zic…

Sursa imaginii: http://teamaltman.com/