Etichetă: relatii (page 1 of 2)

Sunt pus într-o situație dificilă

Astăzi, după ce am onorat invitația frappuccinistică a lui Andrei la Starbucks, alături de Papen, Laurențiu și Chinezu, am mers într-un bar din apropiere ca să pot savura o bere rece „de-a casei”.

Localul este unul frecventat destul de des de către un bun prieten al meu. Prin urmare, când am ajuns acolo, am dat o tură prin bar în căutarea lui. Nu era!

În schimb, am văzut-o pe prietena unui prieten alături de un bărbat. Bărbatul avea în jur de 30-40 de ani, ea are vreo 24-26 de ani.

Prietenul ei este cel mai vechi prieten al meu. Cum să vă spun? Ne știm de-o viață! Am copilărit împreună, ne jucam aceleași jocuri împreună etc.

Situația dificilă în care sunt pus, mă forțează să aleg între 2 variante destul de grele și la fel de dificile: a-i spune sau a nu-i spune prietenului despre ce am văzut în barul respectiv?

Nu este prima dată când sunt pus în astfel de situații penibile, situații în care îmi este mie mai rușine decât ar trebui să-i fie ei. Data trecută (și prima dată) când am fost pus într-o situație asemănătoare, mi s-a bătut obrazul din cauză că am ales să nu mă bag în treburile altora. Și chiar m-am simțit aiurea!

Acum, având în vedere că pe el îl știu de când mă știu pe mine, pe ea o știu de când e cu el iar ei sunt împreună de mai bine de 10 ani, voi ce mă sfătuiți să fac?

Să-i spun sau să nu-i spun? 😕

Tu închizi ochii ?

Eyes/Kiss„Tu închizi ochii ?” m-a întrebat, dezlipindu-se uşor de buzele mele şi privindu-mă atent.

În acel moment ochii ei parcă mă pătrundeau încercând să îmi citească gândurile. Am mângâiat-o uşor şi am întrebat-o „de ce ?” apoi am sărutat-o, fără să mai aştept un răspuns, de data asta uitându-mă direct în ochii ei ce mă făceau să uit de tot ce ne înconjura. Uitasem chiar şi de faptul că era a 2-a oară când mi s-a pus întrebarea asta şi de fiecare dată am rămas la fel de suprins. În primul rând pentru că pe ambele le iubeam la fel de mult deoarece au fost singurele persoane ce m-au făcut să simt altceva.

Câteva secunde mai târziu îşi aprinse o ţigară. Încercam să o urmăresc, să îi analizez fiecare gest, fiecare mişcare dar mă pierdeam de tot atunci când mă privea. Îi urmăream atent buzele şi în acelaşi timp încercam să pornesc o discuţie – una destul de lungă încât să stăm împreună cât mai mult timp. Simţeam prezenţa ei lângă mine ca pe un drog de care nu voiam să mă las. Mă gândeam că dacă ar lipsi chiar şi 1 minut de lângă mine viaţa mea ar fi incompletă. Spuneam câteva cuvinte şi apoi cădeam din nou în contemplarea absolut halucinogenă a chipului ei. Încercam să o înţeleg. Încercam să înţeleg. De ce ea ? De ce eu ? De ce noi 2, singuri, unul lângă altul ţinându-ne de mână ? Încercam în zadar să scot câteva cuvinte de la ea, câteva gânduri sau orice altceva ce mi-ar putea da o speranţă. Era foarte tăcută (şi dacă vreodată citeşti rândurile astea, să ştii că urăsc asta !) iar asta mă neliniştea. Nu puteam sub nicio formă să îi ghicesc gândurile. Cuvintele ei erau închise undeva înăuntrul ei şi părea că vor sta acolo mult timp de-acum înainte. Îmi zâmbea uneori, probabil vrând a-mi da de înţeles că „totul e OK!” dar eu voiam mai mult decât atât ! Voiam cuvinte.

Drumul spre casă a fost destul de monoton sau mai bine zis – monolog. Rareori îmi întorcea zâmbetul ori sărutul. O iubeam şi totuşi era indiferentă sau asta voia să îmi dea de înţeles. Îmi ziceam că trebuie să aibă ceva în suflet pentru mine, altfel de ce am fi ajuns până aici ? De ce zâmbetul ăla larg şi săruturile apăsate ?

Mă gândeam că şi-a creat un fel de scut protector anti-inimă-frântă şi poate ăsta să fie motivul pentru care nu îmi împărtăşea sentimentele. Degeaba îi explicam că tot ceea ce i-am spus sunt doar cuvinte sincere. Scutul – pe care bănuiam că şi l-a creat – era indestructibil, de neclintit.Mai târziu mi-a mărturisit faptul că nu era atât de indiferentă pe cât credeam. Dar atât ! Nu îmi spunea că ţine la mine ori că nu. Mă ţinea în suspans iar mie exact asta îmi „trebuia” atunci. Rămas cu un gust amar după relaţia anterioară, căutam altceva… în ea, prin ea.

M-a sărutat la despărţire cu acelaşi sărut apăsat şi cu ochii deschişi. Încercam să nu închid ochii. Încercam să fiu ca ea. Indiferent.

Am închis ochii şi m-am aşezat în pat. Trecuse prima zi din viaţa mea în care îmi scriam blogul cu cocktail de amintiri preparate din vise.

Pentru tine !

În tren

Distracţia este un sport. Aşa mi-am propus să sune motto-ul meu. Cel puţin pentru ceva timp de acum încolo. Am avut o perioadă destul de lungă în care am simţit că ceva lipsea. Deşi părea că ar fi totul, o piesă din puzzle-ul vieţii mele lipsea.

Continue reading

Gandim cu ochii

Pornesc de la ideea unei prietene de demult, idee pe care a pus-o in practica…

Continue reading

Ordine in dezordine

Cine nu intelege titlul ar trebui sa imi viziteze camera.
Un birou destul de mare cat sa incapa o tastatura, un maus, unitatea, monitorul, scannerul si boxele 5.1 dar foarte mic pentru restul de… chestii diverse puse gramada unele peste altele. Hartii, brichete, pixuri, CDuri, incarcatoare, ambalaje goale de la castile cu microfon atarnate ocazional de coltul monitorului, imprimanta laser si nu in ultimul rand… praful permanent. Nu mult dar atat cat sa isi faca simtita prezenta si sa ii dea de lucru unei lavete galbene parasite in etajera de langa birou.

Continue reading

« Older posts

© 2019 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑