Etichetă: twitter

Cum îți poți distruge afacerea din cauza Twitter

Dacă prin contul de Twitter reprezinți compania în care lucrezi sau doar un brand al cărui partener ești, gândește-te de două ori înainte de a publica un tweet pentru că acela ar putea să-ți dea peste cap toată afacerea!

Amestecând afacerile cu treburile personale pe contul de Twitter al companiei, nu este altceva decât cea mai nepotrivită alegere pe care ai putea s-o faci! Niciodată nu amesteca aceste două lucruri! Cu siguranță cei care te urmăresc nu vor fi foarte încântați să afle despre cum ți-ai petrecut noaptea trecută în club și despre cât de „epuizat” ai ajuns acasă.

Nu uita că reprezinți o companie! Twitter ajută compania să fie aproape de clienții săi, să facă parte din societate ca o persoană, nu ca un brand. Cu toate astea, nu fi foarte dezinvolt în exprimare pentru că asta ar putea deranja anumite persoane ce îți urmăresc afacerea și nu persoana! De asemenea, nu intra în controverse pe teme politice care, deși atrag atenția, s-ar putea demonstra a fi alegeri nepotrivite pentru construirea imaginii companiei tale.

Deschide articolul complet…

Ce înseamnă Global Filter?

Astăzi, în timpul evenimentului de care v-am spus într-un articol anterior, @OanaBratila a pomenit ceva de Global Filter, spunând că îl folosește pe Twitter.

Pentru că multă lume se întreba ce este Global Filter, vă voi prezenta pe scurt ce unealtă rapidă și faină este aceasta.

Deschide articolul complet…

Twitter va introduce reclame în timeline

Twitter a anunțat că va introduce „tweeturi promovate” (un eufemism pentru reclame) în timeline, informează Financial Times. Această decizie vine în urma încercărilor eșuate de a scoate bani la fel de eficient precum principalul său rival – Facebook.

Deși va deranja, probabil, foarte mulți utilizatori, Twitter ar putea atrage multe companii prin promovarea mesajelor acestora către cei aproximativ 300 de milioane utilizatori ai serviciului.

Deschide articolul complet…

© 2020 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑