Un test cu bullets şi ochi căprui

Acest articol este mai vechi de 1 an. Anumite informații s-ar putea să nu mai fie de actualitate.


Merg, în urmă cu ceva timp, la un interviu într-o companie multinaţională din domeniul telefoniei.

Ajung la capătul pământului (acolo unde avea sediul) şi, după vreo 10 minute de aşteptare – timp în care m-am familiarizat cu reţeaua locală wireless şi clasele de IP-uri 🙂 – vine un tip şi mă conduce la etaj, într-o zonă plină de birouri aşezate în stil Matrix.

Aflu că voi da un test practic, pe calculator. Nimic dificil, mai ales pentru că testul era o aplicaţie web tip test-grilă, cu bullets şi checkmarks. Sunt instruit rapid despre folosirea aplicaţiei web şi despre modul de selectare a răspunsului corect, după care mi se oferă 30 de minute pentru completarea testului.

Încep să dau răspunsurile, însă aplicaţia web avea câteva buguri. Unul din ele era acela că, la o întrebare cu 2 răspunsuri corecte, răspunsurile erau cu bullets, făcând imposibilă selectarea a mai multe din ele. Îl chem pe tipul respectiv (team leader tehnic, zice el) şi îi arăt problema. Constată că am dreptate şi că întrebarea chiar are 2 răspunsuri corecte şi îmi spune, pe un ton foarte relaxat, „selectează cel mai probabil răspuns”. „Păi”, zic, „ambele sunt corecte, după cum vedeţi! Nu există „cel mai probabil” răspuns!”. Pe un ton şi mai relaxat ca prima dată îmi spune „atunci selectează unul singur. Oricum nu contează!”. *facepalm*. Cum nu contează??? Atunci de ce dracului mai dau testul, dacă nu contează răspunsurile corecte?

Selectarea răspunsurilor era doar una din problemele aplicaţiei web. M-am mai lovit de alta şi mai interesantă! Una din întrebări era scrisă cu fontul Webdings. Rămas surprins de relaxarea team leader-ului tehnic, am evitat să-l mai chem şi am executat un Victor-Pontic copy/paste într-un editor de text, schimbat fontul în Arial şi dat răspunsul corect.

Surprinzător, senzaţional şi ŞOC! Testul a fost corect, cu tot cu jumătăţi, treimi şi sferturi de răspunsuri corecte! Până la urmă cred că îi puteam răspunde chiar şi că TCP/IP este, de fapt, un sistem de operare şi tot treceam testul.

M-am simţit folosit! Vreau timpul ăla înapoi sau măcar o cartelă cu ceva minute naţionale, care să compenseze starea de letargie a (cu siguranţă foarte-bine-plătit-) team leader-ului tehnic şi momentele în care tipa de la H.R. mă privea cu nişte ochi frumoşi şi căprui, atinşi, din când în când, de către o şuviţă şatenă din părul ei lung şi frumos.

Înaltă. Subţirică. Din Câmpina. Atât m-a impresionat la acel interviu.

În rest… letargie portocalie!

3 Comments

  1. Macar ai ramas cu amintirea unei tipe misto. :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© 2018 Din PTM în .ro

Theme by Anders NorenUp ↑

%d blogeri au apreciat: